Victor Ponta crede că Ludovic Orban nu vrea, de fapt, alegeri locale în două tururi: „Le putea face din prima zi”

Eduard Nicolae Popa   
în Stiri de ultima ora
16/01/2020, 18:01
Victor Ponta crede că Ludovic Orban nu vrea, de fapt, alegeri locale în două tururi: „Le putea face din prima zi”
Victor Ponta crede că Ludovic Orban joacă la cacealma cu privire la alegerile locale în două tururi *foto: facebook

Liderul Pro România, Victor Ponta, susține că PNL joacă teatru cu privire la asumarea răspunderii pe alegeri locale în două tururi. Fostul premier susține că demersul guvernului Ludovic Orban ar putea să pice la Curtea Constituțională, întrucât mai sunt mai puțin de șase luni până la alegerile locale.

Victor Ponta, despre posibilitatea alegerilor locale în două tururi

De asemenea, Victor Ponta a dat de înțeles că Ludovic Orban nu își dorește, de fapt, alegeri locale în două tururi:

„E foarte important când îi vine curajul lui Orban. Că el în fiecare zi zice că schimbă sistemul ziua şi seara îi moare curajul. Ieri aflasem că dă ordonanţă azi. Azi i-a murit curajul. Azi aflăm că-şi angajează răspunderea, mâine s-ar putea sa nu şi-o mai angajeze. Vreau să vă spun un lucru, apropo de chestia cu primarii în două tururi şi consilii judeţene: dacă vrea să le facă Ludovic Orban, le putea face din prima zi.

Acum, oricum, dacă le face, până la urmă împins din spate probabil de domnul Iohannis, de ceilalţi, are o problemă, pentru că s-ar putea să pice la Curtea Constituţională. Dar dacă vrea să le facă, le făcea în noiembrie, că erau mai mult de şase luni înainte de alegeri”, a spus Ponta, potrivit stiripesurse.ro.

Ludovic Orban vrea locale în două tururi, Ciolacu anunță că va depune moțiune de cenzură

Reacția lui Victor Ponta vine după ce premierul Ludovic Orban a anunțat joi că Executivul își va angaja răspunderea în fața Parlamentului pentru adoptarea unei legi privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

„PNL susține alegerea primarilor cu 50% plus unul din voturile cetățenilor Acum doi ani am inițiat un proiect de lege pentru a transpune voința oamenilor de îmbunătățire a modului de alegere a primarilor prin impunerea obligației ca primarul să fie ales cu 50% plus unul. Proiectul a fost ”parcat” neregulamentar în Parlament la o defunctă Comisie de cod electoral pentru a împiedica adoptarea de către plenul Camerei. Ca atare am luat decizia de a ne angaja răspunderea pe proiectul de lege de alegere a primarilor în două tururi”, a spus Orban, la deschiderea ședinței de Guvern.

În replică, PSD a anunțat prin vocea președintelui interimar al partidului, Marcel Ciolacu, faptul că social-democrații vor depune o moțiune de cenzură contra guvernului Orban.

„Au venit cu asumare pe două tururi. O să depunem o moţiune de cenzură împreună cu primii parteneri, grupul UDMR. Vă spun că va trece această moţiune de cenzură. Nu avem alt obiectiv decât să treacă aceasta”, a spus Marcel Ciolacu, care a cerut colegilor săi de partid ca PSD-ul să nu vină cu propunere de premier dacă moțiunea va trece.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×