Victor Ponta, după lansarea Vioricăi Dăncilă: „Lângă doamna Dăncilă, erau numai oamenii care urmează să îi ia locul, cum spune românul să îi ia gâtul”

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
14/10/2019, 09:13
Victor Ponta, după lansarea Vioricăi Dăncilă: „Lângă doamna Dăncilă, erau numai oamenii care urmează să îi ia locul, cum spune românul să îi ia gâtul”
Victor Ponta, mesaj dur pentru Viorica Dăncilă și liderii PSD. Sursa foto: adevarul.ro

Sâmbătă, 12 octombrie, Viorica Dăncilă și-a lansat oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale din toamnă, în prezența a câtorva mii de simpatizanți ai Partidului Social Democrat și s-a arătat extrem de optimistă în privința șanselor sale de a ajunge la Palatul Cotroceni. Evenimentul desfășurat la Romexpo nu i-a lăsat, însă, o impresie prea bună lui Victor Ponta, acesta fiind de părere că liderul PSD este înconjurat numai de lideri care „vor să-i ia gâtul”, dar nu s-au înțeles deocamdată asupra celui care trebuie să preia frâiele formațiunii politice.

Victor Ponta devoalează jocurile de culise din PSD

Doamna Dăncilă s-a lansat în campanie. Ştiţi, pe scenă, acolo lângă doamna Dăncilă, erau numai oamenii care urmează să îi ia locul, cum spune românul, urmează să îi ia locul. Toţi, bineînţeles. Nu s-au înţeles încă între ei cine să îi ia locul. De aceea o ţin încă pe Dăncilă până se înţeleg”, a declarat fostul prim-ministru  la România TV, criticând, totodată, decizia Vioricăi Dăncilă de a merge la o nuntă imediat după căderea moțiunii de cenzură.

Ce cauţi tu cu toată conducerea PSD-ului la petreceri? Între timp, sunt mii de oameni ai PSD-ului care spun, «Dom-le, de luni vin liberalii şi ne dau afară şi tu petreci la nunţi şi dai cu banii în lăutari». Mie mi se pare că nu au trăit în realitate şi nici după moţiune nu s-au trezit. Trăiesc într-o lume a lor paralelă, cu bani, cu putere din care îi vor trezi oamenii la vot”, a mai spus Victor Ponta.

Viorica Dăncilă și-a lansat candidatura la prezidențiale, alături de liderii social-democrați. Sursa foto: hotnews.ro
Viorica Dăncilă și-a lansat candidatura la prezidențiale, alături de liderii social-democrați. Sursa foto: hotnews.ro

Ponta neagă întoarcerea în PSD

Totodată, liderul Pro România a comentat zvonurile potrivit cărora ar intenționa să se întoarcă în PSD, formațiune politică pe care a condus-o vreme de cinci ani. Chiar dacă neagă vehement un astfel de scenariu, Ponta recunoaște că nu va ezita să ia în actualul său partid „oameni buni” din rândul social-democraților.

Nu mă mai întorc în PSD, nu voi fi membru, deci nu pot să fiu nici președinte, nici vicepreședinte, nici nimic. Am un proiect – Pro România – cu care vreau să iau oamenii buni din PSD”, a dezvăluit Victor Ponta.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×