Vica Blochina, alături de fiul ei, Edan vor fi două dintre vedetele care vor încerca, de Paşte, să facă viaţa mai frumoasă unor oameni sărmani, cei doi dansând în scopuri caritabile. De altfel, atât Vica, cât şi Edan, sunt, în această perioadă, nelipsiţi de la antrenamente, fiind decişi să facă o figură mai mult decât onorabilă pe ring.
Pentru că va avea de dansat două coregrafii în stiluri extrem de dificile, Vica se pregăteşte din greu, zi de zi, la antrenamente pentru show. Culmea, ne-a spus ea, faptul că a făcut foarte mult balet nu o ajută decât într-o singură privinţă, cea a uşurinţei de a intra în ritmul melodiei, stilurile pe care le va aborda fiind însă diferite total de ceea ce a dansat ea.
Vedeta TV va dansa pe muzică populară de la Oaş şi musical, ne-a destăinuit o sursă de pe platouri care, totodată, ne-a arătat cât de bine se descurcă blonda pe scenă.
„Vica trage din greu, îi place, iar Edan pare să o fi moştenit în talentul la dans. Băieţelul se distrează de minune la repetiţii, are o energie ceva de speriat. Vica a învăţat destul de repede paşii – şi sunt mulţi de tot -, iar acum e decisă să facă totul pentru a reuşi să îi ajute pe cei pentru care dansează”, ne-a spus sursa citată.
Din imagini, în prim-plan, se poate observa că Vica şi-a luat foarte în serios rolul, blonda dovedind că anii de balet pe care îi are în spate au făcut-o să devină graţioasă în mişcările făcute pe ritmul muzicii, iar, în planul al doilea se poate observa cât de bine se mişcă Edan, băiatul fiind evident fericitul „moştenitor” al talentului mamei în domeniu.