Au trecut mai bine de două luni de când Mihai Constantinescu se află internat la Spitalul Floreasca, iar veștile nu sunt printre cele mai bune. Din păcate, medicii rămân rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire, după cele trei stopuri cardio-respiratorii pe care le-a suferit.
Mai concret, în ciuda faptului că pulsul se prezintă în condiții normale, creierul îndrăgitului interpret de muzică ușoară a fost grav afectat, astfel că este greu de crezut că artistul va mai fi ca înainte, chiar dacă printr-o minune se va trezi din comă. Specialiștii susțin că manevrele de resuscitare trebuiau să fie efectuate până în cele 10 minute fatale în astfel de cazuri. Practic, dacă era resuscitat la 5 minute după infarctul suferit acasă, Mihai Constantinescu și-ar fi putut reveni complet.
„Este îngrijorător faptul că a stat în stop cardio-respirator 10 minute, ceea ce duce în mod obișnuit la leziuni ireversibile ale creierului .Aceasta este problemă importantă. Dacă s-ar fi putut în primele 5-6 minute situația era mult mai bună deoarece leziunile cerebrale nu erau ireversibile” , a declarat medicul cardiolog Ștefan Drăgulescu pentru a1.ro. În plus, dacă se trezește din comă, există riscul ca artistul să sufere și o hemoragie cerebrală care i-ar pune viața în mare pericol.
Infarctul suferit chiar pe scenă de actorul Florin Busuioc în urmă cu un an nu l-a putut lăsa indiferent pe Mihai Constantinescu, mai ales că îndrăgitul solist de muzică ușoară nu este deloc străin de astfel de probleme, suferind în trecut două operații pe cord. Într-un interviu acordat la vremea respectivă, acesta i-a transmis celui poreclit Busu toate gândurile sale bune.
„Viața de artist este diferită de cea a unui om normal. Sunt alte emoții, alte stresuri. Afecțiunile cardiace sunt oricum bolile secolului. Dar sunt convins că Busu își va reveni rapid, mai ales că a fost adus la București. La el a fost mai simplu decât în cazul meu, iar odată intervenția reușită sigur va fi bine. Important este să ducă de acum o viață liniștită, să renunțe la teatru și să rămână doar cu munca din televiziune. Eu și soția mea îl respectăm tare mult și a fost un șoc pentru noi când am aflat ce i s-a întâmplat. Ne dorim să-l revedem cât mai repede la televizor.” , spunea Mihai Constantinescu, în noiembrie 2018.