În baza hotărârii de Consiliu Local nr. 71/2019, Direcția de Asistență Socială (DAS) Brașov derulează în perioada 09.03.2020-16.04.2020 tradiționala sa campanie intitulată „Dar din suflet pentru seniori”. Astfel, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, municipalitatea acordă persoanelor vârstnice care primesc pensii mai mici de 1.000 de lei câte 10 vouchere ce pot fi folosite pentru achiziționarea de produse alimentare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Monica Chelban, sunt eligibili pentru a primi aceste tichete persoanele cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, cu vârsta de minim 63 de ani în cazul femeilor și minim 65 de ani în cazul bărbaților, care împlinesc această vârstă până în data de 31.12.2020 inclusiv și, totodată, încasează o pensie lunară de până la 1.000 de lei inclusiv.
Trebuie spus că valoarea totală a celor 10 vouchere pe care le primește fiecare pensionar este de 100 de lei, iar acestea vor putea fi folosite doar în vederea achiziționării produselor alimentare.
Ediția precedentă a campaniei, organizată cu prilejul sărbătorilor de iarnă, s-a bucurat de un real succes, peste 3.140 de vârstnici beneficiind de tichetele acordate de primărie.
În cadrul campaniei, se acordă 10 tichete sociale în valoare de 10 lei (valoare totală 100 lei) și pot fi utilizate exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare. Este nevoie, însă, de următoarele documente:
„Documentele de identitate și cupoanele de pensie trebuie prezentate atât în original, cât și în copie. Facem această precizare deoarece în zonă nu există posibilitatea efectuării de copii de pe documente și pentru a evita eventualele neplăceri cauzate de mai multe deplasări.
Distribuirea tichetelor sociale se va face după următorul program: luni, marți, miercuri și vineri 08.30-15.30 și joi 08.30-17.00”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanții Direcției de Asistență Socială Brașov.