Vești bune pentru elevii care au probleme cu transportul! Vor putea circula gratuit. Trebuie doar să vizeze carnetul

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
20/01/2020, 19:15
Vești bune pentru elevii care au probleme cu transportul! Vor putea circula gratuit. Trebuie doar să vizeze carnetul
Transport gratuit pentru elevi. Sursa foto: Facebook

După ce Asociația Elevilor din Constanța a amenințat Guvernul Orban cu plângere penală, Ministerul Educației a reușit să găsească soluția la problema decontării transportului școlarilor din zonele rurale. Este vorba despre o serie de măsuri ce urmează să intre în vigoare începând cu anul școlar 2020-2021.

Elevii vor putea circula gratuit, pe baza carnetului vizat

Concret, elevii vor putea să circule gratuit către unitățile de învățământ la care învață, de îndată ce actualul Executiv va elabora un proiect legislativ în acest sens. Potrivit unui comunicat transmis de reprezentanții Ministerului de Educație în cursul zilei de luni, 20 ianuarie, transportul ar urma să se facă pe baza carnetului vizat pentru anul școlar în curs.

În ultimele două săptămâni, la inițiativa ministrului Monica Anisie, au avut loc mai multe întâlniri a căror principală temă de discuție a fost asigurarea transportului elevilor care învață în altă localitate decât cea unde sunt domiciliați.

Au răspuns invitaţiei domnul Ion Ştefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, domnul Ionel Scrioşteanu, secretar de stat, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, însoţiţi de echipele tehnice, precum şi reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Elevilor şi ai Asociaţiei Elevilor din Constanţa”, a anunțat Ministerul Educației, printr-un comunicat remis News.ro.

Măsurile luate atât pe termen lung, cât și pe termen scurt

Pe termen scurt, pentru a debloca situaţia decontării transportului elevilor, este necesară emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă pentru modificarea art. 84 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Modificarea este necesară pentru a pune în concordanţă legislaţia cu decizia Curţii Constituţionale a României, care a statuat că decontarea pe „bază de abonament” este neconstituţională, deoarece creează o diferenţă de tratament juridic între elevii care pot prezenta abonament şi elevii care, din diferite motive obiective (de exemplu, lipsa transportului în comun), nu pot prezenta abonament, dar pot prezenta alte acte doveditoare”, mai precizează reprezentanții ministerului condus de Monica Anisie.

Totodată, în termen de 30 de zile, va fi elaborată o Hotărâre de Guvern care să abroge HG 863/2016 privind metodologia de calcul şi stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport. Actul normativ pregătit de Guvern va cuprinde și noi tarife maximale.

În termen de 30 de zile, se va elabora o Hotărâre de Guvern care să abroge HG 863/2016 pentru aprobarea metodologiei de calcul şi stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport şi să prevadă noi tarife maximale”, anunță Ministerul Educației.

Săptămâna viitoare, este programată o nouă rundă de discuții în vederea elaborării Hotărârii de Guvern menite să abroge documentul din 2016. Potrivit sursei citate, la întâlnire și-au anunțat prezența și reprezentanții elevilor.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×