Vârsta de pensionare scade! Femeile ar putea ieși la pensie mai devreme, în funcție de numărul de copii pe care îi are! Potrivit unui proiect de lege înregistrat recent la Senat de PSD, vârsta de pensionare a femeilor ar putea fi redusă în funcţie de numărul de copii născuţi, scopul principal al măsurii fiind creşterea natalităţii.
Iniţiativa legislativă prevede că vârsta-standard de pensionare se va reduce cu câte doi ani pentru fiecare copil născut şi crescut cel puţin până la vârsta de zece ani.
Însă, acest lucru va fi posibil doar în cazul persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, adică cele care au o vechime legală în muncă de 35 de ani, scrie adevărul.ro. În prezent, vârsta de pensionare a femeilor este de 60 de ani şi 10 luni, dar, potrivit unei decizii luate recent de CCR, au primit dreptul să muncească până la vârsta de 65 de ani.