Vârsta de pensionare ar putea crește la 70 de ani, iar ministrul Muncii, Violeta Alexandru, nu a negat că are în plan acest lucru, ba chiar a spus că ea și echipa de la minister se documentează în acest sens.
Demnitara a declarat aseară la B1 TV că nu este bătut în cuie faptul că românii se vor pensiona la 70 de ani, că este vorba despre o ipoteză alimentată doar de presă.
Inițial, ministrul Muncii a declarat că guvernul dorește să îi ajute pe medicii și profesorii care vor să muncească și după depășirea pragului vârstei de pensionare, însă apoi au apărut informații potrivit cărora vârsta de pensionare ar crește pentru mai multe categorii sociale.
„Este o abordare serioasă, riguroasă, în sensul de a documenta care sunt practicile europene şi de a analiza posibilităţile, de a crea opţiunea românilor. Repet, a spus-o şi premierul, a spus-o şi preşedintele Iohannis, este vorba de o opţiune care se manifestă a fi necesară mai ales în învăţământ, în rândul cadrelor didactice şi nu numai”, a declarat aseară Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii a spus că nu există vreun astfel de proiect, deocamdată, și că știrile care îi sperie pe români, potrivit cărora vor munci până la vârste foarte înaintate sunt promovate în spațiul public de pesediști.
Ministrul Muncii a spus că vor urma dezbateri pentru a stabili ce trebuie schimbat în legislația muncii, din moment ce există câteva categorii sociale care vor să muncească mai mult și nu beneficiază de un cadru legal favorabil.
„Statul trebuie să creeze aceste posibilităţi fără să constrângă pe nimeni, dar trebuie să pună la îndemână toate aceste pârghii, toate aceste instrumente prin care oamenii să decidă pentru ei”, a spus aseară ministrul Muncii.