Valentina Pelinel și Mihaela Borcea au rupt orice legătură după ce Cristi Borcea a fost eliberat. Dacă până atunci, ele și-au dat mâna să salveze afacerile fostului președinte de la Dinamo, acum iată că nu mai au niciun motiv care să le țină împreună pe fosta soție și actuala iubită.
În perioada detenției, atât Valentina Pelinel cât și Mihaela Borcea l-au vizitat periodic pe Cristi Borcea în penitenciar. Se pare că acționau cu toții pentru îndeplinirea unui plan de afaceri, bine pus la punct de Borcea. Cum a fost eliberat, acest entuziasm a scăzut, scrie wowbiz.ro.
Valentina Pelinel și Mihaela Borcea au rupt orice legătură, după eliberare, iar asta se poate vedea cu ochiul liber. Mihaela Borcea nu a mai apărut în public, în ultimele săptămâni, și promovează afacerea cu ștrandul doar pe internet. În schimb, foarte prezent în toate aceste acțiuni este Patrick, fiul cel mare al lui Borcea, pe care acesta l-ar fi propulsat în fruntea afacerilor sale. Mai mult, se pare că acesta se înțelege foarte bine cu Valentina Pelinel.