Unde își duce Magda Vasiliu copilul la școală! Aici va învăța Vlăduț, de anul acesta

Claudiu I   
in Stiri mondene
17/09/2018, 11:38
Unde își duce Magda Vasiliu copilul la școală! Aici va învăța Vlăduț, de anul acesta GALERIE FOTO
Magda Vasiliu și-a dat fiul la școală în Italia

Fiul Magdei Vasiliu a început școala! Vedeta de televiziune a postat pe o rețea de socializare o fotografie cu fiul său, în prima zi de școală. Prietenii virtuali ai vedetei au rămas surprinși însă să vadă unde va învăța Vladuț.

După cum se poate vedea, fiul Magdei Vasiliu a început școala în Italia, acolo unde s-a născut a doua oară. Italia este locul unde Vlad s-a luptat cu cancerul și a căștigat! A fost o luptă grea, nedreaptă, în care a fost implicat copilul de doar nouă ani, însă, cu ajutorul medicilor italieni, Vlad poate acum să merge la școală. Acesta învață acum la o școală din Aprillia, Lazio, Italia.

Fiul Magdei Vasiliu a început școala cu zâmbetul pe față

Prezentatoarea TV se pare că s-a stabilit în Italia, unde are de gând să rămână, departe de România, departe de sistemul de sănătate din România, la care ne îndemna să nu mai cotizăm, în urmă cu câteva luni, supărată pentru modul în care sunt tratați românii.

”L-am cunoscut pe Dănuţ Isac la Roma. Ca si mine e la tratament cu fetita lui la același spital, Bambino Gesu. Întors în România, imbecilii de la sănătate îi recomandă să-și caute sponsori sau să apeleze la fundații/asociații dacă mai are nevoie de bani pentru tratamentul copilului!!! Cum își permit??? Cât își mai permit??? Băi, cotizezi 10 ani și nu vor să-ți deconteze 2300 de euro, în schimb, statul italian suportă un transplant de măduvă de 150.000 de euro după doar 4 (!) luni de cotizație la sănătate! În ce țară trăim???

Magda Vasiliu a ales să-și ducă fiul la școală în Italia, după experiența neplăcută pe care a avut-o cu statul român
Magda Vasiliu a ales să-și ducă fiul la școală în Italia, după experiența neplăcută pe care a avut-o cu statul român

Cât tupeu să ai tu, stat roman, să-ți permiți să-i spui unui om să-și caute sponsori?? Tu, stat român, care nu poți să oferi nimic! Nimic! E plin la Roma de copii români, nu doar cu cancer…sunt boli rare pentru care România nu are de oferit nimic! Rușine!! Sfatul meu: nu mai cotizați la sănătate! N-are rost! Sunt bani pierduți, furați de un stat care în fiecare secundă își calcă cetățenii în picioare în timp ce le zâmbește parsiv…Auzi! Să-ți cauți sponsori ca să-ți faci bine copilul!!! Unde dracu s-a mai pomenit așa ceva???”, scria, în urmă cu câteva luni, Magda Vasiliu.

Citește și Magda Vasiliu, atac la președinte după protestul din 10 august: ”Oamenii au fost călcați în picioare!”

Citește și Magda Vasiliu, mesaj virulent după moartea lui Cristian Țopescu! ”Habar n-aveti!”

Magda Vasiliu și-a salvat fiul de o boală grea

Tot pe rețelele de socializare a venit și vestea bună. Jurnalista a postat un mesaj în care le mulțumea medicilor și asistenților italieni care au avut grijă de fiul său. Vedeta anunța că fiul său se simte bine, după un an de luptă cu cumplita boală.

”Astăzi (8 mai n.r) se împlinește un an de când am ajuns la Roma…Un an în care am sperat, am suferit, am învățat, am plâns, m-am bucurat și am aflat ce înseamnă cu adevărat cancerul….Un an de chimioterapie, o intervenție chirurgicală, aplazie, analize săptămânale, investigații amănunțite, reevaluări făcute ca la carte. Grazie unor medici de un profesionalism incredibil precum Ida Russo, GM Milano, Aurora Castellano, Deborah Di Pasquale, Marco Giordano, dar și mulțumită unor asistente care i-au venit mereu în întâmpinare lui Vlad, astăzi, copilul meu este în remisie totală, completă”, își scria bucuria Magda Vasiliu.