Urmărire ca în filme în Capitală! Un șofer băut a lovit patru mașini, după care a încercat să fugă de la fața locului. Polițiștii l-au încolțit a doua oară și până la urmă l-au imobilizat la o intersecție din apropierea locului în care acesta a avariat mașinile.
Sâmbătă seara șoferul a lovit în București două mașini aflate în trafic, acestea ricoșând în alte două vehicule parcate. Poliția a intervenit, dar când aceștia au încercat legitimarea conducătorului auto, acesta a pornit mașina și a demarat de lângă oamenii de ordine. Polițiștii au plecat în urmărirea șoferului pe care l-au blocat la o intersecție din apropierea locului în care acesta lovise mașinile. “S-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme în mișcare și două staționate soldate cu rănirea ușoarș a unei persoane. Conducătorul autoturismelor a părăsit locul accidentului. A fost dat în atenție și a fost depistat conducătorul auto la intersecția străzilor Boteni cu Romancierilor.”, a declarat Andra Arşintescu, Purtătorul de Cuvânt al Brigăzii Rutiere.
Motivul pentru care șoferul a fugit de la locul faptei a fost că bărbatul de 46 de ani consumase băuturi alcoolice. Conducătorul auto a susținut după prinderea sa de către polițiști că a fugit de la locul faptei pentru că s-a speriat. După ce a avariat cele patru mașini și a fugit de polițiști, conducătorul, în stare de ebrietate, a vrut să fugă și a doua oară de oamenii legii, de această dată fără mașină. Nu a reușit, pentru că polițiștii l-au imobilizat și încătușat după numai câțiva metri.
Motivul real pentru care șoferul a încercat să se sustragă de la verificările polițiștilor a fost acela că se afla în stare de ebrietate. Testat cu etilotestul, de către agenții de la poliția rutieră, conducătorul a fost descoperit cu o alcoolemie mult peste limita legală, 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost ulterior condus la secția de poliție. Alcoolemia și fuga de la locul accidentului, i-au adus șoferului un dosar penal.