Un român din Republica Moldova, în vârstă de 75 de ani, a mers pe jos 500 de kilometri până la Alba Iulia. Motivul gestului său este demn de cinste. Pe numele său Ioan Mărgineanu, a parcurs distanța în 30 de zile. Acesta, fost deputat în Parlamentul de la Chișinău, a motivat efortul său simplu: speranță și credință. Bărbatul crede că în viitorul apropiat România și Republica Moldova se vor uni din nou.
De asemenea, în călătoria sa a avut timp să se gândească la ce ar face de bucurie dacă mâine s-ar realiza Unirea. Așadar, Ioan Mărgineanu, la sosirea în fața Sălii Unirii din Alba Iulia a mărturisit că ar mai face 500 de kilometri pe jos. ”Am plecat pe data de 1 noiembrie şi azi am venit aici unde mi-am pus în gând. Am învăţat foarte multe. Cât o facultate la o instituţie de învăţământ. Am avut mii de întâlniri cu mii de oameni şi mulţumesc tuturor românilor pentru primire, S-au comportat extraordinar de frumos. Dacă ar fi să se realizeze mâine Unirea mai fac 500 de kilometri pe jos”, a spus românul.
Potrivit ziarulunirea.ro, Ioan Mărgineanu a precizat că jumătate din Unire s-a realizat, astfel că mai rămân doar elementele secundare de rezolvat. ”Jumătate din Unire s-a realizat. Elementele principale s-au realizat. Astfel eu nu aș fi aici. Mișcarea unionistă din Republica Moldova susține realizarea deplică și reversibilă a Unirii, astfel încât oamenii de la Nistru până la Tisa să se bucure, să construieasă relaţii economice şi fericirea tuturor românilor”, a adăugat acesta.