Un robot subacvatic a făcut descoperiri importante în Antarctica. Apa caldă din ghețarul Thwaites ar putea duce la creșterea nivelului mării

Alexa Serdan   
în Stiri de ultima ora
03/02/2020, 13:28
Un robot subacvatic a făcut descoperiri importante în Antarctica. Apa caldă din ghețarul Thwaites ar putea duce la creșterea nivelului mării
Gheţarul Thwaites din Antarctica se topește într-un ritm alarmant. Sursa foto: pixabay.com

Specialiștii în încălzire globală au lansat un robor subacvatic sub ghețarul „Doomsday” Thwaites din Antarctica și au ajuns la o concluzie neplăcută. Apele calde aflate sub stratul de gheață continuă să crească și s-ar putea să ajungă la un nivel alarmant.

Nivelul mării continuă să crească din cauza topirii ghețarilor din Antarctica

Un robot submarin de culoare galben a fost coborât în adâncurile unuia dintre cei mai mari ghețari de pe continentul înghețat. Ghețarul Thwaites din Antarctica se topește într-un ritm alarmant, iar apele calde de sub stratul de gheață duc la creșterea alarmantă a nivelului mării.

În momentul de față ghețarul a pierdut o dimensiune cât Marea Britanie și continuă să se topească pe zi ce trece mai mult. Submarinul submersibilul automat denumit Icefin a fost coborât printr-un puţ de 600 de metri adâncime forat în gheţarul Thwaites din Antarctica de Vest.

Cât de mult va crește nivelul mării la nivel mondial

Glaciologii au analizat imaginile realizate de robotul subactavic Icefin și au dezvăluit faptul că nivelul apei mării crește într-un mod alarmant. Oamenii de știință sunt de părere că această „retragere de neoprit” a ghețarului din Antarctica ar putea duce la o creștere a nivelului mării de peste 65 de metri.

Datele preliminare preluate de Icefin au fost analizate de o echipă de cercetători de la New York University și demonstrează clar prezența apei calde sub ghețarul de la linia de împământare unde ghețarul se sprijină pe albia oceanului. Zonele și comunitățile de coastă din întreaga lume vor fi cele mai afectate de impactul topirii acestui ghețar.

„Dacă aceste ape provoacă topirea ghețarului în Antarctica schimbările nivelului mării ar fi resimțite în mai multe părți ale lumii. Faptul că o astfel de apă caldă a fost înregistrată de echipa noastră de-a lungul unei secțiuni a ghețarului Thwaites sugerează că acesta trece printr-o retragere de neoprit. 

Am știut că acest ghețar se topește de aceea l-am analizat pe acesta pentru că are implicații uriașe asupra nivelului mării la nivel mondial”, a declarat directorul Laboratorului de dinamică a fluidelor de mediu al Universității din New York, David Holland, informează dailymail.co.uk.

Gheţarul Thwaites ar putea fi „cheia pentru declanşarea procesului de pierdere a masei de gheaţă din zonele vecine ale Antarcticii de Vest”, susţine directorul programului de glaciologie şi geomorfologie din cadrul National Science Foundation Paul Cutler, relatează digi24.ro

Acest ghețar are unul dintre cele mai accelerate ritmuri de topire din Antarctica. Conform ultimelor estimări din anii ’80 şi până în prezent acest gheţar a pierdut aproximativ 540 de miliarde de tone de gheaţă și continuă să se topească. Thwaites se află la 1.500 de kilometri de cea mai apropiată bază anglo-americană de cercetări antarctice.




	                        
                        
Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×