Iarna nu ne mai menajează! Un ciclon mediteranean care va activa în zona României va determina fenomene severe, în special la munte, iar în celalalte regiuni ploile şi lapoviţa îşi vor face simţită prezenţa.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vremea va deveni din ce în ce mai rece până pe 10 decembrie. În minivacanţa de 1 decembrie, specialiştii anunţă temperaturi scăzute şi un nou val de ploi şi ninsori.
Un ciclon va îngheţa România! Cum va fi vremea pe 1 decembrie
Vremea se va menţine în general închisă. Se vor semnala precipitaţii în sudul, centrul şi estul ţării şi local, mai ales în partea a doua a intervalului, în rest. La munte vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, predominant ploi în regiunile vestice, nordice şi centrale şi doar ploaie în rest. Cantitãţile de apă pot fi izolat mai însemnate.
Vântul slab şi moderat, se va intensifica treptat în sud-estul şi sudul teritoriului, precum şi în zona montană înaltă. Valorile termice se vor situa în jurul celor caracteristice perioadei, cu maxime între 3 şi 13 grade, uşor mai ridicate în Dobrogea, iar minime, în general, între 0 şi 10 grade. Dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse va fi ceaţă.