COVID-19 infectează și oamenii din sistemul medical, așa cum se așteaptă de altfel specialiștii. Este cazul unui angajat al Ambulanței București, care a fost depistat pozitiv astăzi.
Conform Libertatea, asistentul a pus în alertă „întregul sistem al oamenilor care luptă în prima linie”. Asistentul făcuse testul ieri, însă a aflat miercuri seară în jurul orei 19 că este pozitiv.
Bărbatul în vârstă de 46 de ani nu transportase niciunul dintre pacienții suspecți de coronavirus în ultima perioadă.
„În această noapte se va face ancheta epidemiologică, e adevărat că a fost la cazuri cu febră, dar nu la oameni care au venit din zonele roșii, din Italia sau Spania, sau cel puțin asa au declarat aceștia”, a explicat colegii săi, conform sursei citate.
„Bărbatul s-a testat din curiozitate, nu avea simptome”, a adăugat o altă sursă din Ambulanță.
Colegii bărbatului au fost toți obligați să își facă testul, pentru siguranță. „La orice caz cu febră, indiferent că este sau nu suspiciune de coronavirus, toate echipajele sunt obligate să poarte mănuși lungi și măști profesionale, dar și atenția oamenilor are o limită, în condițiile în care sunt suprafolosiți de aproape două săptămâni”, a explicat un medic din Ambulanța București.
Profesorul Streinu-Cercel a confirmat informația la Antena 3: „Da, este adevărat. De menționat că în Italia sunt 14 astfel de cazuri”. De altfel, numărul angajaților din sistemul medical care se vor infecta cu coronavirus va fi imposibil de ținut la zero, însă infectarea cu boala nu reprezintă neapărat o condamnare la moarte.
Medicii și asistentele din România s-au plâns zilele trecute că în anumite spitale nu se simt în siguranță din cauza lipsei materialelor de protecție.
Drept răspuns, peste 100.000 de combinezoane au fost comandate de către Ministerul Sănătății pentru a dota spitalele.