Un an de la nașterea Prințul Louis de Cambridge. Cum arată nepotul Reginei Elisabeta a II-a

Raluca Ogaru    Alexandra Chivu   
în Stiri mondene
23/04/2019, 18:51
Un an de la nașterea Prințul Louis de Cambridge. Cum arată nepotul Reginei Elisabeta a II-a GALERIE FOTO
Un an de la nașterea Prințul Louis de Cambridge

În data de 23 aprilie, se împlinește un an de la nașterea Prințul Louis de Cambridge, cel mai mic copil și al doilea fiu al Prințului William, Duce de Cambridge și al soției acestuia Catherine, Ducesă de Cambridge.

Un an de la nașterea Prințului Louis de Cambridge

Prințul Louis este al cincilea în linia de succesiune la tronul britanic, s-a născut la ora locală 11:01 și a cântărit 3,8 kilograme la naștere. Copilul a fost făcut public pentru prima dată după șapte ore de la venirea sa pe lume, în fața Spitalului St. Mary. După cum e lăsată tradiția regală, numele prințului nu a fost anunțat imediat, dar 4 zile mai târziu a fost anunțat ca fiind Louis Arthur Charles.

Aniversarea sa a fost marcată prin lansarea unui nou set de portrete oficiale ale prințului. Imaginile au fost făcute chiar de mama sa și au fost publicate pe pagina de Twitter a palatului Kensington, reședința oficială a ducilor de Cambridge.

Un an de la nașterea Prințul Louis de Cambridge. Cum arată nepotul Reginei Elisabeta a II-a
Prințul Louis este al cincilea în linia de succesiune la tronul britanic, s-a născut la ora locală 11:01 și a cântărit 3,8 kilograme la naștere

Micuțul va avea titlul de Alteța Sa regală

Mesajul care însoțește fotografiile este: „Ducele si ducesa de Cambridge sunt incantati sa distribuie trei noi fotografii cu printul Louis, inainte de ziua sa de nastere maine (marti – n.red.) . Fotografiile au fost facute de ducesa, in aceasta luna, la locuinta din Norfolk”.

Un an de la nașterea Prințul Louis de Cambridge. Cum arată nepotul Reginei Elisabeta a II-a
Micuțul va avea titlul de Alteța Sa regală, fiind al cincilea din ordinea succesiunii la tron, după bunicul lui, prințul Charles, tatăl lui, prințul William, și după frații lui

Prințul William și Kate mai au doi copii, pe prințul George, care are vârsta de 5 ani, și pe prințesa Charlote, de 3 ani. Micuțul va avea titlul de Alteța Sa regală, fiind al cincilea din ordinea succesiunii la tron, după bunicul lui, prințul Charles, tatăl lui, prințul William, și după frații lui mai mari, prințul George și prințesa Charlotte.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×