Un român cu afaceri în Franța a ajuns după gratii, după o vizită făcută în țară împreună cu cele două fiice ale sale. Într-o seară, Silviu Marcel Cornea a realizat că fiicele sale nu au petrecut noaptea acasă. A plecat în căutarea lor și le-a găsit într-o casă părăsită din satul Bediu, judeţul Bistriţa Năsăud.
A aflat că fetele au plecat la un adolescent, care i-a furat fecioria surorii cea mare, în vârstă de doar 13 ani. Bărbatul s-a supărat nevoie mare și l-a luat la bătaie pe adolescentul găsit în aceeași casă părăsită. Și-a urcat fetele pe bancheta din spate a mașinii sale, iar pe adolescentul îndrăgostit în portbagaj, și a plecat acasă.
Ajuns la locuința sa, bărbatul l-a dat jos din portbagaj pe adolescent și l-a luat iar la bătaie. Tot tatăl a fost cel care a sunat și la poliție. oamenii legii l-au găsit în genunchi pe tânăr, iar cel pedepsit a fost adultul, tatăl fetelor, care a ajuns chiar în arest. Prima instanță l-a condamnat pe omul de afaceri la închisoare cu suspendare și i-a permis să plece în Franța pentru a-și continua afacerile, în așteptarea sentinței definitive.