Senatul a adoptat miercuri, 25 februarie, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolelor 55 şi 158 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice astfel încât, de reducerea vârstei standard de pensionare să beneficieze şi persoanele care au desfăşurat activităţi în grupa I de muncă pe o perioadă mai mică de 6 ani.
Potrivit expunerii de motive, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 380/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice s-a reglementat încadrarea în condiţii speciale a activităţilor desfăşurate, anterior datei de 1 ianuarie 2001, în grupa I de muncă, ceea ce a condus la reducerea corespunzătoare a vârstei standard de pensionare, dar numai pentru persoanele care au lucrat în aceste condiţii cel puţin 6 ani.
Tot miercuri, Senatul a adoptat o propunere legislativă iniţiată de senatorul PSD Liviu Pop, pentru completarea art. 170 din Legea nr. 263/2010 cu un nou alineat astfel încât, de indicele de corecţie să beneficieze la data transformării pensiei în pensie pentru limită de vârstă şi persoanele care s-au înscris la pensie de invaliditate anterior intrării în vigoare a legii.
Propunerea legislativă a fost adoptată cu 109 voturi „pentru” şi unul „împotrivă”.
Conform expunerii de motive, prin intrarea în vigoare a art. 170 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice s-a reglementat acordarea indicelui de corecţie pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a legii, aplicându-se un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial brut realizat şi valoarea unui punct de pensie la data înscrierii la pensie, actualizată cu rata medie anuală a inflaţiei pe anul 2011. În alin. (3) al art. 170 se prevede că indicele de corecţie se aplică o singură dată, la înscrierea iniţială la pensie.