Tren deraiat în Hunedoara în urmă cu puțin timp! Ce s-a întâmplat

Claudiu Surmei   
în Stiri de ultima ora
14/03/2019, 11:52
Tren deraiat în Hunedoara în urmă cu puțin timp! Ce s-a întâmplat GALERIE FOTO
Tren deraiat în Hunedoara în urmă cu puțin timp

Un tren de marfă a deraiat în județul Hunedoara în urmă cu puțin timp, pe Magistrala 200 Arad-Simeria, la ieșirea din Stația CF Zam către Câmpuri-Surduc. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Vagoanele trenului sunt descoperite și încărcate cu role de hârtie și nu prezintă alte pericole.

Tren deraiat în Hunedoara

Aproape că nu mai surprinde pe nimeni să audă că încă un tren a deraiat în România. Garniturile de tren vechi, dar mai ales căile ferate aflate într-o stare avansată de degradare fac ca tot mai multe astfel de accidente feroviare să aibă loc. Ultimul dintre ele s-a petrecut joi, în județul Hunedoara.

„Trenul de marfă, care aparţine operatorului privat DB Cargo Rail România, are în compunere 20 de vagoane şi circula în tranzit pe relaţia Curtici – Giurgiu Nord. La faţa locului echipele feroviare de intervenţie ale Regionalei CF Timişoara vor acţiona pentru repunerea pe şină a vagoanelor cu un tren de ajutor cu vinciuri, care va fi îndrumat din staţia Simeria. Cauzele acestui eveniment feroviar vor fi stabilite de comisia de anchetă”, a anunțat CFR SA.

Trenul care a deraiat era încărcat cu role de hârtie
Trenul care a deraiat era încărcat cu role de hârtie

Traficul feroviar se desfășoară pe un singur fir

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Magistrala 200 Arad-Simeria, la ieșirea din Stația CF Zam către Câmpuri-Surduc, judeţul Hunedoara, la kilometrul feroviar 526+700 de metri, au deraiat 5 vagoane de pe linia de cale ferată, dintr-un convoi de 20 care aparțin trenului de marfă 30684. Circulația feroviară se desfăşoară pe un fir pe M 200 Arad-Simeria, până la remedierea problemei. Vagoanele sunt descoperite, încărcate cu role de hârtie și nu prezintă alte pericole”, informează Centrul Infotrafic.

Este al treilea incident de acest fel din ultimele două săptămâni, după ce pe 2 martie locomotiva unui tren care circula pe relaţia Braşov – Curtici a deraiat la ieşire din staţia Săvârşin, iar pe 8 martie un vagon din compunerea unui tren pe relaţia Sighetu Marmaţiei – Dej Călători a deraiat la intrare în staţia Coşbuc.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×