Astfel, este nevoie să faceţi câteva modificări în rutina îngrijirii unghiilor. În primul rând, trebuie să aplicaţi un lac de calitate, care să reziste cât mai mult pe unghii, ca să nu fie nevoie să ştergeţi prea des unghiile cu acetonă. Este foarte indicat să lăsaţi unghiile să respire cât mai des. Asta înseamnă că, cel puţin de două ori pe săptămână, să nu aplicaţi nimic pe unghie, nici măcar lac transparent.
Această mască se face o dată pe săptămână. Se înmoaie preţ de zece minute mâinile într-un bol cu apă călduţă, în care s-a pus o lingură cu zeamă de lămâie, o lingură cu ulei de măsline şi o lingură cu glicerină. Se masează uşor.
Un alt tratament eficient pentru hidratarea unghiilor şi a mâinilor se obţine din miere de albine amestecată cu ulei de migdale. Pentru rezultate şi mai rapide, puteţi sta cu crema peste noapte. Nu uitaţi să vă acoperiţi mâinile cu o pereche de mănuşi din bumbac. Pentru întărirea unghiilor se mai poate amesteca ulei de măsline călduţ cu un gălbenuş şi cu o lingură cu miere de albine. Se ţine amestecul pe unghii timp de zece minute, după care se clăteşte cu apă călduţă.
Pentru unghiile care se exfoliază şi se rup uşor se recomandă uleiul de ricin. Seara, după ce se îndepărtează lacul de unghii, se aplică ulei de ricin. Se stă astfel timp de o oră, se masează uşor, după care se clăteşte cu apă călduţă. Pentru rezultate optime, tratamentul se utilizează timp de trei luni.
Împotriva ruperii unghiilor fragile, specialiştii recomandă un amestec din cinci linguri cu ulei de măsline şi cinci picături de ulei de levănţică. Acest preparat ajută la întărirea unghiilor fragile, făcându-le rezistente. Uleiul de măsline are rolul de a proteja unghia de factorii externi.
Pentru unghii exfoliate, uleiul de primula face minuni. În acest sens se recomandă introducerea în dietă a capsulelor cu ulei de primula. La fel de eficace este şi masajul unghiilor cu acest tip de ulei, deoarece conţine acizi graşi esenţiali necesari pentru structura celulei.
O altă soluţie pentru friabilitatea unghiilor este vitamina A. Aceasta are o compoziţie uleioasă, putând fi astfel întinsă pe unghii. Se masează unghiile timp de 10-15 minute cu această vitamină, insistându-se la rădăcina unghiei. Prin masaj se stimulează circulaţia sangvină, dar şi hrănirea unghiei.
Pe lângă faptul că albeşte unghiile şi le curăţă în profunzime, zeama de lămâie are efect şi de fortificare asupra unghiilor. Stoarceţi sucul de la o jumătate de lămâie, înmuiaţi o dischetă de bumbac în zeama rezultată, după care ştergeţi fiecare unghie în parte, insistând cam 30 de secunde.
Pentru a vă ajuta unghiile să crească mai repede şi să fie mai sănătoase puteţi aplica următorul tratament naturist: puneţi la fiert zece linguri cu apă cu o lingură de ulei sau cu glicerină şi o jumătate de linguriţă cu piper roşu. După ce se răceşte se aplică pe unghii, se lasă să acţioneze cinci-zece minute, după care se clăteşte cu apă călduţă. Acest tratament se face o dată pe lună.
Un alt aliat de nădejde în îngrijirea unghiilor este uleiul de argan. Acesta hidratează unghiile şi previne deshidratarea cuticulelor, le întăreşte şi le fortifică, previne deteriorarea timpurie a manichiurii, precum şi ruperea unghiilor. Tratamentul cu ulei de argan se aplică întotdeauna seara, după ce v-aţi spălat în prealabil mâinile. Luaţi o dischetă demachiantă şi puneţi ulei de argan pe ea, după care masaţi uşor unghiile şi cuticulele timp de cinci-zece minute.
Pentru a completa acest tratament se recomandă folosirea unei creme de mâini pe bază de ulei de argan sau de unt de shea, care are un efect foarte hidratant. Şi nu uitaţi, uleiul de argan vă ajută să vă menţineţi lacul de unghii cât mai mult şi într-o formă cât mai bună.
unghiile cresc cu aproximativ 3 mm pe lună;
o unghie pierdută în totalitate se reface în patru-şase luni;
unghiile de la mâini cresc mai repede faţă de cele de la picioare;
unghiile cresc mai repede în timpul verii sau în perioada sarcinii;
unghiile de la mâna dominantă cresc mai repede.
produsele de curăţenie sunt cel mai mare inamic al unghiilor, aşa că întotdeauna folosiţi mănuşi de plastic când utilizaţi aceste produse