Fostul președinte al României, Traian Băsescu, s-a arătat pesimist în lupta împotriva coronavirusului și crede că populația trebuie să se pregătească de cel mai negru scenariu.
”Dacă vreţi să fiu sincer, trebuia să fim capabili să facem minim 10.000 de teste pe zi. Se pare că 500-600 se pot face. Am văzut o mare veselie că au venit 100.000 de combinezoane. Înseamnă nimic. Sunt 16.000 de medici. Acele combinezoane nu pot să le foloseşti două zile. Ajung cinci zile jumătate”, a declarat fostul președinte.
”Dacă mai este ceva de făcut, este în mâna populaţiei. Instituţiile au pierdut tempo-ul. Sunt cu o lună în urma evoluţiei epidemiei. Trebuie să ne pregătim pentru ce e mai rău. Singurul mod în care ne putem apăra este să stăm în casă izolaţi”, a spus pesimist Traian Băsescu la România TV despre lupta împotriva coronavirusului.
”Ce îţi era să îi bagi în carantină pe toţi cei veniţi din zona roşie din Italia şi din Spania. Au fost lăsaţi în pace în primele două săptămâni. S-a pierdut bătălia de atunci. În momentul de faţă, scăparea este individuală sau este în mâinile medicilor care sunt Dumnezei”, a continuat el.
”Nu mai avem nicio măsură. Ne izolăm în casă sau ne refugiem în munţi. E foarte greu! Mă uit la nepoţei. Sunt de două săptămâni în casă şi deja nu te mai înţelegi cu ei”, a explicat europarlamentarul.
”Întârzierea cu circa 30 de zile a măsurilor şi porcăria asta cu: vom lua măsuri progresiv şi gradual arată că nu ai o minimă pregătire, măcar informare. La epidemii măsurile se iau ca o secure. Se iau într-o noapte şi se implementează. Ce facem acum trebuia să facem acum 30-40 de zile. S-a întârziat pentru că aveam alte preocupări politice. Voiam alegeri anticipate”, a afirmat Băsescu.
”Să ai un spital contaminat cu sute de medici e greu de imaginat ca management al spitalului. Nu ştiu dacă s-a găsit vreo responsabiltiate. Ce s-a întâmplat la Suceava este inadmisibil”, a precizat fostul președinte.
”Dacă un management medical nu se poate să se protejeze pe el însuşi, ce te aştepţi să protejeze cetăţenii. Este un semnal prost! Marea problemă este că în momentul de faţă încă nu sunt materiale de protecţie suficiente pentru personalul medical”, a încheiat Traian Băsescu.
Ultimul bilanț al Grupului de Comunicare Strategică, care a fost anunțat sâmbătă, 28 martie 2020, arăta că România are în acest moment 1.452 de pacienți depistați pozitiv la coronavirus, 37 de persoane decedate și 139 vindecate și externate (54 la Timișoara, 55 la București, 16 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj).