Tragedie în Olanda! 5 români şi-au pierdut viaţa într-un accident

Potrivit presei locale, microbuzul în care se aflau românii a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de un camion. Impactul a fost atât de violent încât o femeie de 24 de ani şi patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 37 de ani au murit pe loc.

Tragedia s-a petrecut pe o şosea din sudul ţării, N270, dar nu se ştie deocamdată ce anume a cauzat accidentul. Cert e că românii ieşiseră de curând din tură, de la carmangeria la care lucrau. Potrivit presei olandeze, citată de Digi24, ei locuiau în Germania, la Goch, oraş de graniţă. Microbuzul care-i transporta s-a ciocnit frontal cu un camion de salubritate, care a distrus autoturismul aproape în întregime. Drumul a fost închis circulaţiei pe ambele sensuri câteva ore.

Alte 4 persoane rănite

Mai multe echipaje de intervenţie au ajuns la locul locului, dar nu i-au mai putut salva pe cinci dintre răniţi. În accident au mai fost rănite patru persoane, care au fost transportate la spital. Este vorba de încă trei pasageri ai microbuzului, o femeie de 49 de ani şi doi bărbaţi de 36 de ani, şi şoferul camionului, în vârstă de 48 de ani. Toţi au răni destul de grave.