Tragedie în județul Neamț acolo unde un copil de 12 ani a ars de viu. Acesta a fost găsit carbonizat de pompieri în propria locuință. Conform primelor informații, hainele băiatului au fost cuprinse de flăcări după ce mama lui a aprins focul ca să îi încălzească mâncarea.
Chiar femeia a anunțat ceea ce s-a petrecut la numărul de urgență, 112, pe care l-a apelat disperată. Pompierii sosiţi la faţa locului nu au găsit însă urme de incendiu, iar polițiștii au deschis dosar pentru ucidere din culpă.
„În urma unui apel la 112, în jurul orei 18:30, un echipaj s-a deplasat la fața locului unde a găsit un pacient de sex masculin, în vârstă de 12 ani, decedat cu arsuri termice pe 80% din suprafața corporală”, se arată într-un comunicat al IPJ Neamț.
Potrivit mamei copilului, se pare că băiatul a decedat după ce hainele i s-au aprins de la focul din sobă. Corpul acestuia a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzelor care au condus la deces.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. Conform unor informații din presa locală, se pare că băiatul de 12 ani avea handicap mintal, tulburări de comportament, dar și alte probleme de sănătate. Din această cauză, depindea, aproape în totalitate, de mama sa.
Vecinii spun că femeia a povestit cum a făcut focul în sobă, după care a plecat câteva momente pentru a-i aduce copilului de mâncare. Nu se știe, pentru moment, cum a ars minorul ca o torță. Casa familiei copilului s-a făcut scrum, iar acesta a suferit arsuri grave, pe o suprafață de 80% din corp.