O tânără din Australia a murit din cauza unui selfie după ce s-a prăbuşit într-o prăpastie de peste 200 de metri adâncime în momentul în care a încercat să îşi facă o poză pe o stâncă.
În cursul zilei de duminică Kristi Kafcaloudis, o studentă din Australia în vârstă de 24 de ani se afla împreună cu un grup de vizitatori pe muntele Trolltunga, din Norvegia, într-un loc pitoresc, care atrage sute de mii de turişti anual, potrivit Herald Sun.
Tânăra s-a urcat pe o stâncă aflată chiar la marginea prăpastiei şi a rugat o persoană din mulţime să-i facă o fotografie. Cu toate acestea, s-a dezechilibrat şi a căzut în hăul adânc de aproape 300 de metri. O echipă de salvare a recuperat cadavrul tinerei după câteva ore.
Kristi Kafcaloudis se mutase în Norvegia în urmă cu o lună, dorind să studieze muzica la Universitatea din Bergen. Când s-a întamplat tragedia, fata se afla în excursie alături de colegii de facultate.