Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur sunt prăznuiți la comun anual pe 30 ianuarie, iar sărbătoarea poartă denumirea de Sfinții Trei Ierarhi. Credincioșii păstrează în această zi câteva obiceiuri și tradiții pentru a le merge bine tot anul.
Cei trei sfinți sunt pomeniți împreună pentru a evidenția harul dumnezeiesc cu totul aparte, dar fiecare dintre acest sfânt este cinstit și separat în cursul lunii ianuarie. Așa se face că Sfântul Vasile cel Mare este trecut în calendarul ortodox în ziua de 1 ianuarie, în timp ce Sfântul Grigorie Teologul este pomenit pe 25 ianuarie.
De asemenea, și Sfântul Ioan Gură-de-Aur este pomenit în Biserica Ortodoxă tot în luna ianuarie. Mai exact, Sfântul Ioan Gură de Aur este pomenit în ziua de 27.
Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură-de-Aur sunt considerați cei mai mari învățători și pastori din istoria creștinătății, precum și modele de viață duhovnicească. Cei trei ierarhi sunt sărbătoriți cu mare fast în lăcașurile creștine din întreaga lume.
Totodată, acești trei ierarhi au urcat pe înalta treaptă a arhieriei și credinței creștine odată cu darul „tălmăcirii” Sfintelor Scripturi. Încă de atunci învățătura lor ortodoxă se păstrează până în zilele noastre exact așa cum a fost desăvârșită de ei.
Cei trei sfinți sunt pomeniți împreună încă din secolul al XI-lea când aceștia i-au cerut în vis unui episcop să fie cinstiți în aceeași zi. Câțiva ani mai târziu același episcop i-a visat pe cei sfinți împreună punându-se astfel capăt disputei legat de faima celor Trei Ierarhi.
Cei trei ierarhi l-au rugat pe episcop să fie orânduiți într-o singură zi dorind astfel să-i împace pe oameni și să aducă pace și unire în lume.