Românii respectă o serie de tradiții și obiceiuri de Sf. Dumitru, una dintre cele mai importante sărbători de peste an, care are loc pe 26 octombrie și marchează sfârșitul perioadei calde. Se spune că vremea de azi anunță vremea de la iarnă, mai ales că lui Sâmedru i se atribuie moartea naturii. Practic, de azi încolo, conform credințelor populare românești, ne vom pune cojoacele.
De Sfântul Dumitru le spunem La mulţi ani doar celor care poartă numele de Dumitru, Dimitri, Mitică, Dimitrie, Dumitrache, Mitru, Mitrea, Mitache, Dimitrica, Mitu, Dima, Dumitrica, Dumitra, Demetra, Dumitriță, Demetra, Dumitrana, Mită, Dumitriță, Mimi.
Sfântul Dumitru sau Sfântul Dimitrie este Izvorâtor de Mir, adică prin dreapta sa credință a făcut ca în locul lacrimilor creștinilor prigoniți să curgă mir. În această zi se respectă o serie de tradiții, iar noi le vom enumera pe cele mai semnificative dintre acestea. Se spune că dacă astăzi va fi o vreme urâtă, așa va fi toată iarna. Dacă vremea va fi ceva mai blândă, atunci vom avea parte de o iarnă mai prietenoasă.
Ziua Sfântului Dumitru este una perfectă pentru ca preoții să elibereze rugăciunile pentru creștinii drepți și muncitori, căci se spune că în această zi se prinde norocul de oamenii gospodari. Se tunde coama cailor care au până la trei ani și se ard toate frunzele și crengile de toamnă ca semn de rămas bun pentru timpul frumos de până acum. Tot de azi se strâng și lemnele pentru focul din sobă de la iarnă.
Se spune că oamenii care vor păstra și vor respecta cu sfințenie această zi de sărbătoare vor fi feriți de boli și necazuri în decursul perioadei următoare. În unele zone rurale din România se crede că în noaptea de Sfântul Dimitrie, morții ies din morminte și se transformă în ființe supranaturale care bântuie ogoarele. Un alt lucru interesant, tot legat de vreme, este că dacă în noaptea de Sf. Dumitru e lună nouă, iarna se va termina repede, iar dacă e Lună Plină, iarna va fi lungă și grea.
Un alt mod de a afla cum va fi vremea în ziua Sfântului Dumitru vine de la ciobani. Aceștia păzesc oile și dacă prima care iese din mulțime astăzi este o oaie albă și se va apleca în jos, iarna va fi cruntă. Dacă va ieși o oaie neagră și va pleca în sus, urcând dealul, iarna va fi ușoară.