Top 5 cele mai frumoase filme de Crăciun! Ofertă bogată de la Netflix și HBO pentru sărbători

Alexa Serdan   
în Stiri de ultima ora
15/12/2019, 14:45
Top 5 cele mai frumoase filme de Crăciun! Ofertă bogată de la Netflix și HBO pentru sărbători
Top 5 filme pe care trebuie să le vezi neapărat de Crăciun. Sursa foto: unica.ro

Decembrie este luna cea mai frumoasă și așteptată din an și nu doar pentru atmosferă și cadouri, ci și pentru filmele pe sărbătoare. Probabil fiecare dintre voi are o listă preferată de filme pe care le vizionează în fiecare an în perioada Crăciunului, însă astăzi vă propun și alte variante.

Top 5 filme pe care le poți viziona în perioada Crăciunului pe Netflix și HBO

Dacă te-ai săturat de filmele clasice de Crăciun ”Singur acasă”, ”Miracle on 34th Street”, ”A Christmas Carol” sau ”A Christmas Story” Netflix România și HBO vin cu propuneri inedite sezonul acesta. Iată un top 5 al celor mai frumoase filme care pot fi vizionate pe HBO și Netflix de sărbători.

1. A Christmas Prince: The Royal Baby (Un prinț de Crăciun. Bebelușul regal) este un film original Netflix. Comedia romantică te va cuceri instant și te va acapara până la final. Filmul spune povestea unui reporter care merge sub acoperire la palatul unui prinț dintr-o țară imaginară, Aldovia.

Jurnalistul vrea să descopere secretele palatului, dar ajunge să se îndrăgostească.

2. The Knight Before Christmas (Un cavaler de Crăciun) este un film scris de Cara J. Russell și regizat de Monika Mitchell. Comedia spune povestea unui femei pe nume Brooke care și-a pierdut orice urmă de speranță că își va întâlni marea iubire. Viața ei se schimbă radical când îl întâlnește pe Colin, un cavaler care a călătorit în timp din secolul al XIV-lea.

Brooke îl lovește pe Colin accidental cu mașina și încearcă să-l ajute să-și recapete memoria, dar într-un final realizează că acesta este chiar cavalerul în armură strălucitoare pe care l-a așteptat toată viața.

Care sunt filmele pe care nu trebuie să le ratezi Crăciunul acesta

3.  Three Days of Christmas (Trei zile de Crăciun) este povestea a patru surori care se confruntă cu drame de familie și secrete în trei perioade diferite. Evenimentele se petrec toate în ziua de Crăciun.

4. A Cinderella Christmas (Un Crăciun de Cenușăreasă) un alt film de Crăciun care te va ține cu sufletul la gură. Angie este o tânără care muncește pe brânci la afacerea unchiului său până într-o zi când își întâlnește prințul.

Povestea ei de dragoste începe cu Balul de Crăciun unde tânăra se distrează și-i atrage atenția lui Nicolas, un burlac bogat. Și ca-n toate filmele cu Cenușăreasa Angie poartă o mască și nu poate fi recunoscută de cel care s-a îndrăgostit de ea.

5. Arthur Christmas (Marea cursă de Crăciun) este un film animat care a apărut în anul 2011. Îl recomand celor mici pentru că este captivant și redă întocmai spiritul și frumusețea Crăciunului. Arthur este fiul neîndemânatic al lui Moș Crăciun care ajunge să împartă alături de bunicul său cadourile copiilor cuminți în noaptea magică.

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×