Vedetele din România, unele lansate cu zeci de ani în urmă, nu au arătat mereu cu trupul aşa zvelt şi frumos aranjat. Unele dintre ele au avut nevoie de investiţii majore pentru a obţine rezultate de care să fie cu adevărat mândre.
Dacă gurile rele spun că au bani şi au avut de unde investi sume uriaşe pentru a ajunge la greutatea dorită, iată că sunt şi excepţii care arată că există celebrităţi care sunt dispuse să facă şi altfel de sacrificii pentru silueta mult visată. Unele chiar au ţinut regim şi încă mai ţin, cum ar fi cazul lui Carmen Brumă, care a trecut la un stil de viaţă total diferit.
Cele mai multe vedete, însă, într-adevăr au apelat la operaţii estetice şi de micşorare a stomacului pentru a fi sigure că nu vor da greş cu ”dietele”.