Un bărbat din Ilfov a fost împușcat de polițiști! În această dimineață oamenii legii au efectut mai multe percheziții în județul Ilfov. Un automobil nu a oprit la semnalele polițiștilor, iar pasagerii ai rupt-o la fugă pe câmp. Unul dintre ei a fost rănit de polițiștii care au tras în zona picioarelor, a informat IPJ Ilfov.
„La data de 5 februarie, în jurul orei 20.00, polițiștii din Ilfov au desfășurat o activitate de prindere în flagrant-delict a membrilor unei grupări specializată în furturi din locuință și din societăți comerciale, care ar fi încercat să sustragă bunuri dintr-o locuință, din comuna Snagov. Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov au efectuat semnale regulamentare pentru oprirea unui autoturism în trafic, pe raza localității Căciulați, din județul Ilfov, condus de persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt.”, a anunțat IPJ Ilfov.
Un tânăr a fost împușcat în timp ce încerca să fugă de polițiști. Acesta era bănuit de furt. Polițiștii au încercat să oprească un automobil în care se aflau 3 persoane bănuite de furt. „Ocupanții mașinii nu s-au conformat și, la scurt timp, autoturismul în cauză a fost abandonat iar, din interior, trei persoane au fugit pe un câmp din apropierea satului Dimieni. După efectuarea somațiilor legale, polițiștii au tras mai multe focuri de armă în plan vertical și, ulterior, în plan orizontal, fiind ranită una dintre cele trei persoane, în zona piciorului. Bărbatul, de 21 de ani, din Buftea, a fost transportat de urgență la o unitate spitalicească.”, a anunțat într-un comunicat IPJ Ilfov.
La sediul poliției Ilfov au ajuns până la urmă 4 bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 30 de ani. Aceștia au fost audiați, fiind bănuiți pentru savârșirea mai multor infracțiuni de furt, în județele Ilfov, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu precum și în municipiul București.
În urma perchezițiilor efectuate de polițiști au fost descoperite cantități impresionante de bijuterii pe care hoții le furaseră în urma spargerilor pe care le-au dat. „În urma acțiunii au fost ridicate peste 120 de ceasuri, 8.000 de euro și aproximativ 10 kg de bijuterii ( majoritatea aur )”, au precizat polițiștii din cadrul IPJ Ilfov.