Platforma Instagram, care a devenit rapid una dintre reţelele de socializare online preferate de staruri, a lansat un canal dedicat muzicii, potrivit theverge.com.
Instagram, care este o platformă folosită în general pentru distribuirea de fotografii, a lansat, miercuri, un cont intitulat @Music. Acesta este primul cont dedicat unui tip specific de conţinut, în cazul de faţă muzica.
Acest canal va prezenta o „altă faţă” a muzicienilor în devenire şi a starurilor din industria muzicală, în interiorul comunităţii Instagram, potrivit relatărilor din presa internaţională.
Contul @Music va fi actualizat de şase ori pe săptămână şi va fi dedicat explorării industriei muzicale la nivel internaţional, de la cei care creează muzică la comunităţile din jurul lor, potrivit lui Kevin Systrom, confondator şi CEO al Instagram.
Platforma Instagram a fost preluată de Facebook în anul 2012, printr-o tranzacţie de un miliard de dolari.
Facebook este cea mai mare reţea de socializare din lume, având 1,35 miliarde de utilizatori activi în fiecare lună.
sursa: descopera.ro