Marile puteri ale lumii, SUA şi Rusia, se pregătesc de o confruntare directă în Siria! Specialiştii militari spun că acesta ar putea fi începutul celui de-al treilea război mondial. Preşedintele american Donald Trump a anunţat Moscova să se pregătească pentru tirurile de rachete care vor porni către Siria! Totul, drept represalii pentru un atac chimic al regimului Bashar al-Assad, despre care Rusia susţine că ar fi o înscenare.
6.500 de militari au plecat miercuri, din Norfolk spre estul Mării Mediterane, ca parte din grupul de atac US Truman. Decizia vine în contextul creşterii tensiunilor din regiune, ca urmare a presupusului atac cu arme chimice din orăşelul sirian Douma, situat în enclava Ghouta de Est. Rusia se află în contact direct cu şefii Statului Major General al Armatei SUA şi desfăşoară consultări cu NATO prin intermediul Turciei în privinţa gestionării conflictului din Siria, a declarat Vladimir Şamanov, şeful Comisiei de Apărare din Duma de Stat, relatează site-ul agenţiei Tass.
„Este în desfăşurare un dialog direct cu liderii Statului Major General al Armatei SUA. Prin aliaţii noştri, omologii turci, comunicările sunt verificate cu NATO. Indiferent cât de emoţionante şi ameninţătoare ar fi putut fi declaraţiile lui Donald Trump, răspunsul din partea premierului britanic Theresa May şi a preşedintelui francez Emmanuel Macron arată că nu există unitate şi că măsurile adoptate au dus la aceste rezultate”, a spus Şamanov într-un interviu pentru televiziunea Rossiya 1.
Şeful Comisiei de Apărare din Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului Federaţiei Ruse, a mai precizat că ţara sa nu este alarmată de informaţiile privind posibile atacuri ale SUA în Siria. Vladimir Şamanov a făcut un apel către populaţia rusă să nu se alarmeze în privinţa situaţiei actuale, adăugând că responsabilii militari, diplomatici şi politici ai Rusiei colaborează non-stop. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a cerut miercuri membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate să evite scăparea de sub control a situaţiei din Siria, informează AFP.