Oficiali de la vârful administraţiei preşedintelui american Donald Trump vor avea miercuri o întâlnire inedită la Casa Albă cu întregul Senat pentru a-i informa pe aleşi în legătură cu situaţia din Coreea de Nord, transmite Reuters.
Toţi cei 100 de senatori au fost chemaţi la Casa Albă pentru un briefing cu secretarul de stat Rex Tillerson, secretarul apărării Jim Mattis, directorul comunităţii de informaţii, Dan Coats, şi generalul Joseph Dunford, preşedintele comitetului şefilor de stat major, a spus luni purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer.
În mod obişnuit, oficialii administraţiei sunt cei care merg la Capitol Hill pentru a se adresa membrilor Congresului în chestiuni de politică externă, astfel că este neobişnuit ca întregul Senat să se ducă la Casa Albă şi ca toţi cei patru oficiali să fie prezenţi, scrie Agerpres.
Reuniunea de miercuri era prevăzută iniţial să aibă loc într-o încăpere securizată la Capitol, însă preşedintele Donald Trump a sugerat ca întâlnirea să se desfăşoar la Casa Albă, au spus consilieri de congresmeni.
Citeşte mai mult pe Digi24