Când vor putea intra români fără viză în SUA şi ce trebuie să facă!

Comisia Europeană a prezentat un raport privind progresele înregistrate în sensul asigurării unei reciprocităţi depline în materie de vize cu Canada şi Statele Unite, în care analizează evoluţiile din ultimele şapte luni, potrivit unui comunicat al Executivului UE. Documentul arată că recent s-a realizat reciprocitatea deplină în materie de vize cu Canada, după ce aceasta a eliminat obligativitatea vizei pentru cetăţenii români şi bulgari, începând cu 1 decembrie 2017. Acelaşi rezultat a fost obţinut deja cu ţări precum Australia şi Japonia.

 “Realizarea reciprocităţii depline în materie de vize cu Canada demonstrează că eforturile noastre diplomatice şi dialogul nostru continuu cu această ţară dau roade. Împreună cu cele cinci state membre vizate, vom urma aceeaşi cale în relaţia cu Statele Unite ale Americii şi suntem hotărâţi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca toţi cetăţenii UE să beneficieze de dreptul de călătorie fără viză”, a declarat comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos.

La 1 decembrie s-a realizat reciprocitatea cu Canada!

La 1 decembrie 2017 s-a realizat reciprocitatea deplină cu Canada după ce aceasta a eliminat obligativitatea de a deţine viză pentru toţi cetăţenii bulgari şi români. Decizia Canadei este rodul unor eforturi diplomatice intense şi a dialogului continuu la nivel politic şi tehnic dintre UE, Canada şi cele două state membre în cauză. Ottawa a eliminat deja parţial obligativitatea vizelor pentru unii cetăţeni bulgari şi români în mai 2017 şi s-a angajat să o elimine pe deplin începând cu 1 decembrie 2017.

În privinţa SUA, în ultimele şapte luni s-au intensificat contactele la nivel politic şi tehnic cu Washingtonul. Comisia Europeană coordonează un proces orientat spre rezultate în vederea includerii a cinci state membre ale UE (Bulgaria, Croaţia, Cipru, Polonia şi România) în programul de scutire de vize al SUA. Pentru moment, Comisia Europeană nu are în vedere adoptarea unui act delegat care să suspende temporar exonerarea de obligaţia de a deţine viză pentru cetăţenii americani, întrucât acest gest ar fi contraproductiv.
Executivul UE va continua dialogul cu SUA şi cu cele cinci state membre vizate pentru a obţine reciprocitatea deplină în materie de vize.

Reuniunea la nivel de înalţi funcţionari în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne din UE şi SUA din 27-28 februarie 2018 şi reuniunea miniştrilor de justiţie şi afaceri interne din UE şi SUA din luna mai vor oferi ocazii pentru accelerarea în continuare a progreselor. Comisia Europeană le va prezenta Parlamentului European şi Consiliului, cel târziu în toamna anului 2018, un raport privind progresele înregistrate.

Taguri: SUAromaniaue