Ştefan Bănică Jr., primul duet cu fiul său, Radu! Ştefan Bănică Jr. a început concertele maraton de Crăciun și așa cum ne-a obișnuit în fiecare an, spectacolele lui Ștefan Bănică de la Sala Palatului sunt pline de culoare și de momente unice. Anul acesta, artistul le-a făcut fanilor săi o surpriză pe care o așteptau de ceva timp!
Ștefan Bănică Jr. a urcat pe scenă împreună cu fiul său, Radu, care are 16 ani. Cei doi au cântat pentru prima dată live la un concert. Tatăl şi fiul au interpretat piesa „Doar odată-i Crăciunul“, iar sala i-a aplaudat frenetic pe cei doi, îmbrăcați aproape la fel.
La finalul duetului, o imagine cu regretatul Ştefan Bănică a fost proiectată pe un ecran imens din spatele scenei, pentru a întregi tabloul de familie. Trei generații în același tablou.
Se pare însă că nu este prima dată când cei doi sunt pe aceeași scenă a Sălii Palatului. Au mai fost împreună pe scenă, dar nu au cântat. S-a întâmplat în urmă cu mai mulți ani, când Radu avea 12 ani. A suferit mult la prima audiție cu tatăl său.
„În 2012 am avut ocazia să am un moment cu tata la Sala Palatului, în concertele lui de Crăciun. Am dat atunci un casting, alături de alți copii, și nu m-a luat de la început.
M-a trimis acasă după ore întregi de repetiții. Am suferit, îți dai seama! După aceea, până la urmă, m-a chemat.
Erau vreo 5 concerte atunci și mi-a spus: Bine, în primul concert o să fii tu, pentru că ai muncit și meriți, însă, în celelalte spectacole, va fi celălalt băiat, care e mai potrivit pentru momentul respectiv!
Și primul concert l-am făcut eu, a fost minunat. La al doilea concert a fost celălalt băiat, apoi, pentru că am dovedit că puteam să mă descurc mai bine decât celălalt, tata m-a luat pe mine pentru celelalte 3 concerte, câte mai rămăseseră”, a mai spus fiul artistului.