Bogdan Stelea a făcut parte din “Generaţia de Aur”, obţinînd performanţe importante în acea perioadă. Chiar dacă în trecut acesta juca fotbal pe sume mari, acum Stelea pare că a ajuns să negocieze contracte pe bani puţini în alte domenii de activitate.
Pe lîngă cariera de portar, sportivul a cochetat şi cu camerele de luat vederi, pentru că în urmă cu 13 ani a jucat în scurtmetrajul “Proiect W”, alături de Anna Lesko, Florin Piersic Junior şi Marcel Iureş.
Astfel, după atîţia ani Bogdan Stelea a încheiat, din nou, un contract care nu este deloc avantajos din punct de vedere financiar.
În urma experienţei adunate la filmările pentru spoturile publicitare în care a fost prezent, dar şi a insistenţelor producătorilor, Stelea a bătut pînă la urmă palma pentru noul job. Onorariul nu este atît de mare. Fostul portar s-ar fi înţeles cu producătorii pentru 150 de euro pentru o oră de filmare.