Categorie: Autor:

Spion rus prins de SRI în România! Se interesa de baza NATO de la Kogălniceanu

Spion al Rusiei, prins de Serviciul Român de Informaţii! Bărbatul se interesa de capacităţile bazei americane de la Kogălniceanu. VEZI MAI MULTE IMAGINI SUS, ÎN GALERIA FOTO!

Un comunicat al SRI a dezvăluit că pe data de 14 noiembrie, Curtea de Apel Bucureşti a dispus măsura declarării ca indezirabil, pentru o perioadă de 15 ani, din considerente de securitate naţională, a numitului ZIVKOVIC BRATISLAV (cetăţean sârb, născut la data de 12.11.1975).

Spionul rus prins de SRI are zeci de poze pe Internet 

ZIVKOVIC BRATISLAV este comandantul organizaţiei de cetnici din Serbia “Cetniciki Pokret”. Această organizaţie este cunoscută ca fiind una paramilitară cu orientări naţionalist-şoviniste. În perioada 2014-2015, cetăţeanul sârb ZIVKOVIC BRATISLAV a participat de partea separatiştilor pro-ruşi (alături de alţi voluntari sârbi, membri ai organizaţiei) la conflictul din Ucraina.

În cursul anului 2017, ZIVKOVIC BRATISLAV s-a deplasat de mai multe ori în România, cu scopul de a întreprinde activităţi de culegere de informaţii care, potrivit cadrului legal în domeniu, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale.

ZIVKOVIC A ÎNTREPRINS ACTE PREPARATORII DE PROCURARE ŞI TRANSMITERE A UNOR SECRETE DE STAT UNEI PUTERI SAU ORGANIZAŢII STRĂINE, ORI AGENŢILOR ACESTORA, ŞI CONSTITUIREA DE REŢELE INFORMATIVE PE TERITORIUL ROMÂNIEI.

ZIVKOVIC BRATISLAV a manifestat interes pentru obţinerea de documente clasificate referitoare la infrastructura critică şi obiectivele militare naţionale, cât şi ale aliaţilor, amplasate în sud-estul României cu intenţia de a afecta parteneriatele noastre strategice. Toate acţiunile cetăţeanului sârb derulate în România au avut un caracter clandestin şi un modus operandi specific activităţilor de spionaj.

Măsurile specifice întreprinse de către Direcţia Generală Contraspionaj a SRI au condus la prevenirea exfiltrării de informaţii clasificate de natură să afecteze interesele de securitate naţională. Cetăţeanul sârb nu a reuşit să intre în posesia niciunui document sau informaţie clasificate, după cum se arată în comunicatul SRI.

Cu o simplă căutare pe google, respectivul spion capturat de SRI poate fi văzut în zeci de fotografii pe Internet!