Jucăria ″fidget spinner″, care s-a bucurat de o mare popularitate anul trecut, se numără printre produsele comercializate în Uniunea Europeană care se regăsesc cel mai adesea pe lista obiectelor semnalate ca factori de risc pentru sănătate.
Titirezul cu trei palete care se învârt şi acţionează ca o elice în jurul unui punct de susţinere circular, poate fi menţinut în echilibru, poate fi aruncat dintr-o mână în alta sau poate fi întrebuinţat pentru a ţine degetele ocupate, relatează Agerpres.
Fanii ″fidget spinner″ susţin că aceste obiecte dau dependenţă şi îi ajută să se elibereze de stres. Însă, Comisia a descoperit că, din cauza că aceste jucării sunt deseori dotate cu becuri LED alimentate de baterii prezintă un risc pentru copiii care pot ajunge cu uşurinţă la micile componente şi le pot înghiţi.
În sistemul de alertă rapidă pentru produsele periculoase al Comisiei Europene, RAPEX, au fost incluse în 2017 unsprezece modele de ″fidget spinner″ semnalate ca fiind periculoase, acestea fiind eliminate de pe piaţă deoarece nu corespundeau regulamentului Uniunii Europene privind siguranţa jucăriilor.
Anual, Comisia publică un raport cu privire la produsele periculoase care urmează să fie interzise, retrase sau rechemate de pe piaţa unică a Uniunii Europene. Produsele de pe această listă variază de la jucării, îmbrăcăminte şi cosmetice până la echipamente tehnice şi vehicule.
Sursă: AGERPRES