Soția lui Michael Schumacher a oferit primul interviu după tragedia din familia ei. Ce lecții de viață încă mai învață de la partenerul ei de viață

Daniel Scripcaru   
în Stiri de ultima ora
09/11/2019, 13:56
Soția lui Michael Schumacher a oferit primul interviu după tragedia din familia ei. Ce lecții de viață încă mai învață de la partenerul ei de viață
Soția lui Michael Schumacher a oferit primul interviu. Sursa foto: digisport.ro

Soția lui Michael Schumacher, dar și fiica fostului campion de Formula 1, au oferit primul interviu după tragedia din familia lor. Ajunsă la vârsta 50 de ani, Corinna Schumacher a vorbit despre lecțiile viață pe care le-a învățat de la soțul său.

Soția lui Michael Schumacher a oferit primul interviu după tragedia din familia ei

Cele mai importante ființe pentru Michael Schumacher au acordat un interviu revistei „She Magazine”. Este primul interviu acordat după incidentul din anul 2013, când Michael Schumacher a suferit un accident teribil la ski, în urma căruia se află încă în comă.

Familia fostului campion de Formula 1 a preferat să păstreze tăcerea după accidentul lui „Schumi”, iar informațiile despre starea lui au fost foarte rare și ambigue. Corinna a vorbit acum, dar n-a dat detalii despre starea lui Michael Schumacher, ci a povestit cum acesta a sprijinit-o să-și urmeze visul de a călări, a notat Daily Mail.

„N-am uitat cui trebuie să-i mulțumesc pentru asta”

În 2005, când împlineau zece ani de la nuntă, Michael Schumacher i-a cumpărat soției sale o fermă, Givrins, în Elveția, o fermă pe care o are încă și unde fiica lor Gina, acum în vârstă de 22 de ani, a deprins și ea tainele hipismului, la fel ca mama ei, și a câștigat primele medalii.

„N-am uitat cui trebuie să-i mulțumesc pentru asta. Acesta este soțul meu, Michael Schumacher”, a spus Corinna Schumacher, în primul ei interviu, pentru „She Magazine”.

Fiica lui Michael Schumacher, Gina, a povestit și ea o lecție de viață pe care a primit-o de la tatăl său. Este despre responsabilitate. „După ce conduci o mașină, o parchezi în garaj și gata. Dar un cal are nevoie de îngrijire permanentă, inclusiv în zilele de duminică”, a precizat Gina că i-a spus tatăl ei, atunci când tânăra s-a apucat de hipism.

„Când soțul meu mi-a spus într-o zi că Gina va deveni mai bună ca mine, n-am fost încântată”, a recunoscut acum Corinna, soția lui Michael Schumacher.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×