Ziua de 4 martie 1977 va rămâne o dată cu 1.578 de cruci negre în istoria României. În urmă cu 42 de ani, la ora 21:22, un cutremur năprasnic ucidea 1.578 de oameni, rănea alți 11.323, dărâma 35.169 de locuințe în 56 de secunde de coșmar.
Cutremurul din 4 martie 1977 a avut magnitudinea de 7,2 pe scara Richter și a fost cel mai devastator din istoria României, dar nu și cel mai puternic, „onoare” macabră care revine mișcării seismice înregistrate în 1802, cu o magnitudine de 7,9 pe scara Richter.
Ca o comparație, cel mai mare cutremur din istoria omenirii s-a înregistrat la Valdivia, în Chile, în 22 mai 1960 și a avut o magnitudine de 9,5 grade pe scara Richter. A durat enorm, 10 minute (!!!) și a provocat un tsunami de 28 de metri înălțime în Oceanul Pacific, care a afectat Insulele Hawaii, Japonia, Filipine, Noua Zeelandă, Australia şi chiar Insulele Aleutine de lângă Alaska.
Amintirile coșmarului din 4 martie 1977, fotografiile, filmele sunt, făcând un macabru joc de cuvinte, cutremurătoare. Cumplite. Înfricoșătoare. Devastatoare și după 42 de ani. Audio, însă, nu s-a păstrat decât una, însă dacă o asculți, nu-ți mai trebuie a doua…
Înregistrarea sonoră a cutremurului din seara zilei de 4 martie 1977 a fost făcută de un magnetofon din sala de concerte a Radiodifuziunii, în timpul unei pauze. Zgomotul infernal al mișcării telurice este înfiorător! Ascultă-l! Atenție,însă, sunt sunete care vă pot afecta emoțional!
Epicentru cutremurului din 1977 a fost în Vrancea, la 94 km adâncime, iar unda seismică s-a propagat spre sud în toată zona balcanică. În Bulgaria, în orașul Sviștov, s-au dărâmat 3 blocuri de locuințe și au murit 112 persoane. În nord s-a simțit până la Moscova și Sankt Petersburg.
Zimnicea a fost orașul cel mai devastat de cutremur, distrus în proporție de 88%, dar cele mai multe victime s-au înregistrat la București, unde dărâmarea a 33 de clădiri a ucis 1.391 de oameni și a rănit 7.596.
Au murit în cele 56 de secunde fatale personalități ca marele actor Toma Caragiu, regizorul Alexandru Bocăneț, cântăreața Doina Badea (cu întreaga familie, soțul și doi copii), actrița Eliza Petrăchescu, mezzosoprana Mihaela Mărăcineanu, solistă a Operei Române din București, solista de muzică populară Filofteia Lăcătușu, poeta Veronica Porumbacu, scriitorul Anatol Baconski, istoricul literar Mihai Gafița, romancierul Alexandru Ivasiuc, cascadorul Tudor Stavru, fost campion național la kaiac-canoe.