Simona Țăranu visează să se mute în altă țară: ”Punem degetul pe hartă şi alegem”

Alexa Serdan   
în Stiri mondene
17/02/2020, 15:00
Simona Țăranu visează să se mute în altă țară: ”Punem degetul pe hartă şi alegem”
Prezentatoarea Simona Țăranu vrea să se mute din România. Sursa foto: Instagram.com

Frumoasa prezentatoare TV Simona Țăranu adoră să călătorească și a mărturisit că visează să plece din România pentru a se stabili într-un loc însorit și cu plajă. Știrista își dorește să se mute într-o țară exotică împreună cu iubitul ei soț.

Prezentatoarea Simona Țăranu vrea să locuiască pe o insulă îndepărtată

Prezentatoarea ştirilor sportive de la Digi 24 Simona Țăranu a vizitat numeroase țări din Europa, dar și destinații exotice mai îndepărtate. Vedeta adoră plajele cu nisip fin, căldura și liniștea ceea ce o determină să se gândească tot mai des să renunțe la România pentru o țară mai însorită.

„Sunt momente în care şi acum îmi vine să pun lacătul pe uşă şi să plec. Dar locuinţele acolo sunt foarte scumpe, peste bugetul nostru. Costă foarte mult şi să ridici o casă de la zero, căci toate materialele de construcţie se aduc cu vaporul. Mai aşteptăm. 

În plus, noi suntem nişte persoane foarte energice, active, cred că ne-am plictisi la un moment dat pe o insulă din asta atât de liniştită. În România, încă mai avem lucruri de făcut”, a mărturisit Simona Țăranu pentru click.ro

Vedeta vrea să călătorească cât mai mult înainte de a alege un loc anume

Știrista a povestit că are încă numeroase lucruri de rezolvat în țara noastră, dar mai târziu se gândește să o ia de la zero în altă parte. Până va sosi oportunitatea ideală pentru a se muta într-o țară exotică și îndepărtată Simona Țăranu călătorește și vizitează locuri noi și interesante.

Vedeta a mărturisit că este atrasă de locurile sălbatice acolo unde nisipul alb se îmbină cu turcoazul apei și cu verdele crud al vegetației. Dar prezentatoarea nu pleacă singură în călătorii, ci împreună cu bărbatul cu care s-a căsătorit în mare secret cu urmă cu circa 5 ani.

De asemenea, Simona a mai povestit că vrea să descopere cât mai multe insule, iar apoi va pune degetul pe hartă și va vedea unde se va muta. Totodată, vedeta a mai adăugat că își planifică la fiecare început de an o vacanță mai lungă, de fiecare dată într-o locație caldă.

Până în momentul de față prezentatoarea știrilor sportive a vizitat insulele din Caraibe, Mexic, Jamaica, Bahamas, iar recent s-a întors dintr-o croazieră în Oceanul Indian care a durat 3 săptămâni. Simona şi soţul ei au vizitat Mauritius, Seychelles, Madagascar și Reunion.

„Aceasta este vacanţa noastră principală din an, pe care o planificăm cu multe luni înainte. Vara, eventual mai dăm o fugă pe undeva aproape, în Europa, fără prea multe pretenţii. 

„Fugim de comercial, nu suportăm stilul «all inclusive» şi piscinele de resort. Mie îmi place apa mării, să simt nisipul, să fac scufundări, să interacţionez cu localnicii. Pentru unii ar părea o vacanţă agitată, dar pe noi asta ne încarcă”, a mai spus vedeta, potrivit sursei menționate.

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×