Serialul Sacrificiul Live Online pe Antena 1- sezonul 1, episodul 19

Alexa Serdan   
în Stiri mondene
13/11/2019, 19:00
Serialul Sacrificiul Live Online pe Antena 1- sezonul 1, episodul 19
Ce informație prețioasă află surorile Ioanid în episodul din seara aceasta. Sursa foto: a1.ro

Serialul „Sacrificiul” de la Antena 1 se difuzează în seara aceasta și mâine seară de la ora 20:00, așa cum am fost obișnuiți și până acum. Fanii serialului vor putea viziona în episodul din seara acesta un moment foarte important pentru cele surori Ioanid. 

Sacrificiul, sezonul 1, episodul 19. Mama celor trei surori Ioanid trăiește?

Episodul din seara aceasta din serialul „Sacrificiul” de la Antena 1 anunță surprize uriașe. În episodul trecut Eva, Elena și Eliza au aflat un secret foarte important, faptul că sunt surori și au ajuns la Penitenciarul Pitești unde se presupune că și-au pierdut viața părinții celor trei surori. În seara aceasta fanii vor afla o altă veste de intensitate maximă. Există posibilitatea ca mama surorilor Ioanid să fie în viață, iar Eva decide să facă ceva incredibil.

„Mi-a spus că mama noastră trăiește”, va fi auzită spunând Elena, interpretată de actrița Ana Ciontea. Eva Oprea, personajul interpretat de actrița Maia Morgenstern, îi spune lui Ștefan un lucru pe care i l-a ascuns în ultima vreme. Vezi numai în seara aceasta despre ce este vorba! Tot diseară de la ora 20:00 află dacă cele trei surori Ioanid își găsesc mama pe care nu au cunoscut-o niciodată.

Ce spune Michaela Prosan, actrița din Sacrificiul care joacă rolul lui Lili

Actrița Michaela Prosan a interpretat-o rolul Soniei în serialul „Fructul Oprit”, iar când a auzit de proiectul „Sacrificiul” nu a stat pe gânduri și a renunțat la vacanță. Frumoasa actriță joacă în noul proiect al regizoarei Ruxandra Ion rolul lui Lili pentru care a fost nevoită să facă nu numai o schimbare de look, dar și de accent și atitudine.

„Mă bucur foarte mult să fac parte din această nouă producție! Imediat după încheierea filmărilor pentru Fructul oprit am aflat de acest proiect în care trebuie să dau viață unui rol foarte diferit față de ceea ce am creat până acum. Mi s-a permis să adaug ceva savuros personajului și am venit cu câteva propuneri la începutul proiectului. Pentru mine, ca actriță, Lili este o provocare și intenționez să duc până la capăt ceea ce mi-am propus. Tot ceea ce am încercat să fac cu acest personaj este pe contre-emploi, personaj de compoziție și mă bucur pentru că este ceva ce nu am mai făcut până acum!”, a declarat Michaela Prosan , scrie a1.ro.

 

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles