Judecătorii l-au obligat pe Cornel Galeș să pltească celor doi fii ai Ilenei Ciuculete câte 34.000 de euro, cotă-parte din casa pe care a vânut-o pentru suma de 91.000 de euro. Pe lângă acești bani, Galeș trebuie să le mai ofere copiilor câte 6.000 de euro, cotă-parte din drepturile de autor. Conform deciziei magistrașilor, Cornel Galeș trebuie să primească 23.000 de euro, cotă-parte din banii încasați din vânzarea imobilului din București, plus 4.000 de euro din drepturile de autor. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel.
„Tip solutie: Admite în parte cererea. Soluția pe scurt: Ia act de renunţarea reclamantului la capătul de cerere privitor la partajul imobilului situat în comuna Băbana, jud. Argeş. Admite în parte cererea formulată de reclamantul Sfetcu Marian Cristinel în contradictoriu cu pârâţii Galeş Cornel şi Sfetcu Valeriu-Mugurel.
Constată că din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei Ciuciulete Neli, decedată la data de 14.03.2017, fac parte şi următoarele bunuri: – suma de 91.000 de euro cu titlu de contravaloare cotă de 1 din imobilul situat în Bucureşti, …, înstrăinat la data de 09.03.2017 prin contractul de vânzare, autentificat sub nr. 1199 de SPN „Justus”; – suma de 14.004 lei cu titlu de remuneraţii repartizate titularului drepturilor de autor Ciuciulete Neli de către CREDIDAM; – suma de 1.971,64 de lei cu titlu de remuneraţii repartizate titularului drepturilor de autor Ciuciulete Neli de către UCMR-ADA.
Obligă pârâtul Galeş Cornel la plata către reclamant a sumei de 5.251,5 lei, precum şi la plata către pârâtul Sfetcu Valeriu-Mugurel a sumei de 5.251,5 lei. Constată că suma de 1.971,64 de lei se cuvine părţilor în următoarea modalitate: suma de 739,365 de lei (cotă de 3/8) revine reclamantului, în calitate de fiu al defunctei Ciuciulete Neli, suma de 739,365 de lei (cotă de 3/8) revine pârâtului Sfetcu Valeriu-Mugurel, în calitate de fiu al defunctei Ciuciulete Neli, şi suma de 492,91 de lei (cotă de 1) revine pârâtului Galeş Cornel, în calitate de soţ supravieţuitor al defunctei Ciuciulete Neli.
Constată că asupra remuneraţiilor cu titlu de drepturi de autor părţile beneficiază de următoarele cote: reclamantul de o cotă de 3/8, în calitate de fiu al defunctei Ciuciulete Neli, pârâtul Sfetcu Valeriu-Mugurel de o cotă de 3/8, în calitate de fiu al defunctei Ciuciulete Neli, şi pârâtul Galeş Cornel de o cotă de 1, în calitate de soţ supravieţuitor al defunctei Ciuciulete Neli. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.
Ia act că reclamantul a declarat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Obligă reclamantul la plata către pârâtul Galeş Cornel a sumei de 2.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 23.11.2018”, se arată în decizia magistraților.