Wow, ce mașină conduce Selly de la 5GANG! Este una foarte nepotrivită pentru un șofer începător, așa cum este copilul fenomen al Internetului! Selly nu s-a uitat deloc la bani și și-a achiziționat un bolid de aproape 100 de mii de euro!
Selly a ales să-și cumpere din banii câștigați pe Internet un autoturism marca Mercedes CLS 350 Coupe! Este o mașină superbă, dar foarte puternică, care poate atinge 250 de kilometri pe oră! Tânărul trebuie să-și amintească însă că viteza legală este de 60 de kilometri pe oră, în oraș.
Așadar, dacă vrea să-și testeze cât de cât mașina, Selly va fi nevoit să o scoată pe autostradă, unde viteza maximă este de 120 de kilometri pe oră! Selly nu s-a mulțumit cu un autoturism de serie, ci a vrut tot ce este mai bun, așa că și l-a personalizat cu niște opțiuni care doar acestea costă 30 de mii de euro!
Selly este cel mai cunoscut vlogger din România iar de curând a ajuns la cifra de 2 milioane de urmăritori pe YouTube. Andrei Șelaru este numele din buletin al lui Selly, care s-a apucat să se filmeze vorbind despre diferite teme de actualitate pentru tineri în anul 2012. A crescut de la an la an și ajuns la cifre amețitoare!
Succesul său a fost atât de mare, încât anul trecut a ajuns în portofoliul agenției Global Influencers. Nu în ultimul rând, a trecut de 1 milion de euro la încasările din publicitate și chiar a finanțat din propriul buzunar un film care urmează să fie lansat în preajma sărbătorilor de iarnă.