Vești proaste pentru femeile însărcinate care vor să călătorească în SUA pentru a-și aduce copiii pe lume peste Ocean, astfel încât aceștia să primească cetățenie americană. Vor avea parte de restricții mult mai aspre pentru obținerea vizelor de turism, potrivit anunțului făcut joi de Administrația Trump.
Mai concret, liderul de la Casa Albă a luat decizia de a le refuza vizele turistice, în cazul în care ofițerii consulari consideră că acestea merg în SUA doar pentru a naște și nu intenționează să se stabilească pe teritoriul statului american.
După ce a înăsprit regulile pentru toate formele de imigrație, Trump încearcă să rezolve și „problema legată de obținerea cetățeniei”. Conform Constituției, orice persoană ce se naște pe teritoriul Statelor Unite devine automat cetățean american.
Reglementarea vizelor turistice pentru femeile însărcinate ridică, însă, o serie de întrebări privind modul în care ofițerii ar urma să determine dacă femeia este însărcinată și în ce stadiu se află sarcina acesteia. În momentul de față, ofițerii nu le este permis să întrebe în timpul interviurilor de obținere a vizei dacă o femeie este gravidă.
Totuși, dacă ar fi să ne raportăm la noile reguli impuse de liderul de la Casa Albă, autoritățile trebuie să stabilească dacă femeile încearcă să ajungă în State cu unicul scop de a da naștere copilului, sau să trăiască acolo pe termen lung.
Cum anume vor reuși să afle intențiile femeilor? Rămâne de văzut, pentru că Administrația Trump nu pare să fi luat în calcul acest aspect în momentul în care a implementat noile restricții.
De-a lungul timpului, Donald Trump s-a arătat extrem de vehement la adresa așa-numitului „turism al nașterilor”, fenomen pe care a promis că îl va eradica în cel mai scurt timp cu putință. Potrivit președintelui american, această practică este din ce în mai des întâlnită, atât peste ocean, cât și în alte state europene.
Firmele din domeniu încasează până la 80.000 de dolari pentru a sprijini femeile să ajungă în SUA și să dea naștere copiilor. În schimbul acestor sume deloc de neglijat, acestea le oferă camere de hotel și îngrijiri medicale. În ultimii ani, tot mai multe femei din țări precum Rusia sau China au călătorit în State pentru a da naștere copiilor, care obțin astfel cetățenia americană.