Categorie: Autor:

Scrisoarea emoționantă a unei femei de 83 de ani către prietena ei. De citit în aceste zile grele

O scrisoare a unei bătrâne de 83 de ani s-a viralizat pe internet, căci ea descrie perfect vremurile în care trăim și ne face să ne gândim ce putem învățat din izolarea în care am intrat cu toții.

O scrisoare emoționantă care ne ajută să trecem cu fruntea sus peste vremurile grele

În rândurile respective, chiar dacă nu au legătura cu situația prin care trecem cu toții acum, bătrânica vorbește despre lucrurile pe care a reușit să le înțeleagă după 8 decenii, despre cum își face viața mai frumoasă zi de zi, singură, în casă.

„Dragă Berta! Acum citesc tot mai des şi şterg praful tot mai rar. Stau în curte şi mă bucur de vedere, fără să-mi fac griji pentru buruienile din grădină. Petrec tot mai mult timp cu familia, prietenii şi lucrez tot mai puţin”, își începe femeia scrisoarea.

Cuvintele „într-o zi” și „cândva” își pierd puterea

„Viaţa trebuie savurată, nu îndurată. Acum încerc să conştientizez aceste momente şi să le preţuiesc. Nu ”economisesc” nimic: folosesc porţelanul şi paharele de cristal cu fiecare ocazie. Port blazerul frumos la piaţă. Nu păstrez parfumul pentru ocazii speciale, dar îl folosesc când merg la bancă sau la cumpărături”, continuă aceasta.

„Cuvintele “într-o zi” şi “cândva” îşi pierd puterea în vocabularul meu. Dacă un lucru merită văzut, auzit sau făcut, vreau să-l văd, să-l aud şi să-l fac chiar acum. Nu sunt sigură ce ar face alţii, dacă ar şti că nu vor mai fi aici mâine. Însă vreau să cred că şi-ar suna familia şi prietenii apropiaţi. Şi-ar suna câţiva prieteni apropiaţi să-şi ceară iertare şi să îmbunătăţească relaţiile”, mai scrie cu emoție femeia.

„Încerc să nu amân, să nu opresc nimic care poate adăuga râsete şi strălucire în viaţa mea. Şi în fiecare dimineaţă când deschid ochii, îmi spun că această zi e specială. Fiecare zi, fiecare minut, fiecare respiraţie – sunt un adevărat dar. 

Viaţa nu poate fi o petrecere permanentă, dar atât timp cât suntem aici, trebuie să dansăm”, se mai arată în rândurile scrise cu atâta profunzime.

Sursa scrisorii: clickpentrufemei.ro.