Schimbare radicală de azi! Toți abonații RCS&RDS vor fi obligați să se conformeze de la 1 martie, după ce compania a decis să majoreze prețurile pentru toate serviciile, ca urmare a taxei pe lăcomie care a fost impusă de Guvernul României.
RCS&RDS a anunțat, la scurt timp după ce Guvernul a introdus taxa pe lăcomie, că va majora tarifele pentru serviciile oferite începând cu data de 1 martie 2019. „Digi | RCS & RDS a investit și continuă să investească în calitatea serviciilor pe care le oferă. În ultimii ani, am întampinat nevoile abonaților noștri prin îmbogățirea ofertei de servicii de comunicații electronice fixe și mobile.
Pentru a răspunde nevoii continue de dezvoltare și de creștere a calității serviciilor pe care vi le furnizăm, precum și pentru a reacționa la creșterea continuă a costurilor pe care le suportăm, suntem nevoiți să ajustăm tarifele. Astfel, de la 1 martie 2019, prețurile anumitor servicii furnizate de Digi | RCS & RDS se vor modifica. Chiar și după aceste modificări, prețurile serviciilor Digi vor continua să fie foarte atractive”, se arată într-un comunicat emis de companie.
Abonații RCS&RDS vor plăti mai mult de la 1 martie 2019. Digi TV cablu analogic costă acum 26 de lei, iar Digi TV cablu digital a fost majorat la 30 de lei, în timp ce digital special este 31 de lei. Digi TV Satelit Popular costă 17 lei, un abonament de bază – 25 de lei, iar cel de bază special – 26 de lei.
În ceea ce privește serviciile de internet, Fiberlink 100 costă 28 de lei, Fiberlink 300 – 30 de lei, Fiberlink 500 – 35 de lei și Fiberlink 1000 – 40 de lei. S-au scumpit și abonamentele la telefonie mobilă. Digi Optim Nelimitat costă 5 euro cu un abonament, 4 euro cu două abonamente și 3,5 euro cu trei abonamente.