Schimbare importantă la Legea Pensiilor. Mii de pensionari, afectați

Astăzi este o zi importantă pentru toți pensionarii! Și asta pentru că aleșii au decis soarta pensiilor acestora. Mai exact este vorba despre Legea  Pensiilor, carea fost votată azi în Camera Deputaților. Acest lucru se întâmplă după ce ieri, deputații au adoptat în plen un amendament al UDMR, respins în Comisia pentru muncă. Acesta prevede ca persoanele care suferă de handicap grav se pot pensiona la realizarea unei treimi din stagiul complet de cotizare.

UPDATE 12:47 – Camera Deputaților a votat Legea pensiilor la scurt timp după ora prânzului. Au fost 193 de voturi pentru şi 1 împotrivă. Camera Deputaților este for decizional în cazul Legii pensiilor, astfel că proiectul merge la promulgare. Pe de altă parte, Opoziţia ameninţă că va ataca la CCR legea, relatează stiripesurse.ro.

“Pensionari – persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege şi a realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani precum şi persoanele încadrate în grad de handicap grav care au realizat o treime din stagiul complet de cotizare”, prevede amendamentul adus de UDMR la articolul 3 din proiectul Legii pensiilor.

Schimbare importantă la Legea Pensiilor

Azi, 19 decembrie, s-ar putea produce o schimbare importantă la Legea Pensiilor din România. În forma adoptată de Comisie, pentru corelarea cu articolul 3 şi articolul 52 litera a s-a modificat astfel: “Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5, în funcţie de gradul de handicap, dovedit cu certificat de încadrare în grad şi tip de handicap, după cum urmează: a) indiferent de vârstă, dacă au realizat, în condiţii de handicap grav, cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare”, titrează capital.ro.

În cadrul unei declarații făcută ieri, deputatul Eva-Andrea Csep a afirmat că restul amendamentelor UDMR privind pensiile pentru persoanele cu dezabilităţi vor fi cuprinse într-o lege specială care va fi depusă în curând în Parlament.

Noua Lege a Pensiilor va fi votată astăzi în Camera Deputaților

“O să susţinem în continuare amendamentele formulate în privinţa pensiilor de invaliditate, în ciuda faptului că s-a promis că va ajunge într-un timp cât mai scurt în Parlament legea indemnizaţiilor sociale care va acoperi această categorie de beneficiari. Nu putem să impunem un stagiu minim de cotizare de 15 ani pentru pensie de invalidate. Nu este corect faţă de ei. Ne angajăm că vom lucra noi pe un proiect de lege prin care să oferim protecţie acestei categorii de persoane dacă nu apare urgent această lege a indemnizaţiei sociale promise”, a declarat deputatul UDMR Andrea Csep, potrivit surse citată mai sus.