Scandal în Educație acolo unde noua lege care prevede reducerea orelor pentru elevi, ar putea lăsa mai mulţi profesori pe drumuri. Mai exact, conform unor calcule, peste 25 de mii de cadre didactice vor fi trimise acasă din septembrie, anul viitor. Numărul înseamnă 10 la sută din totalul profesorilor. Măsura ar putea da peste cap întreaga programă, elevii fiind nevoiți să înveţe mai multă materie într-un timp mai scurt.
Sindicaliştii din învăţământ au luat foc! ”Ministerul pune carul înaintea boilor. Întâi trebuia modificată programa şcolară şi după aceea trebuia să se umble la numărul de ore”, a declarat un profesor. Vă readucem aminte că modificările aduse legii Educației au fost deja promulgate de preşedintele Klaus Iohannis. Sunt schimbări importante în structura anului școlar.
Concret, elevii din clasele I-IV vor sta la şcoală 20 de ore pe săptămână, faţă de 22, cât era până acum. Elevii de la gimnaziu nu vor mai face 34 de ore, ci 25, iar cei de la liceu vor avea 30 de ore. Tocmai lucrul acesta îl arată cu degetul profesorii acum. Cadrele didactice spun că măsura va aduce disponibilizări masive în sistem. Oficialii din Învăţământ nu sunt însă de acord și încearcă să liniștească pe toată lumea.
Aceștia transmit că într-adevăr vor exista oameni care vor avea probleme, însă este vorba de suplinitori. „Nu putem spune că va fi un val de concedieri când este vorba despre persoanele angajate pe perioadă determinată. Este vorba de suplinitori care sunt în număr destul de mare.
Mulţi sunt şi profesorii-pensionari, care încasează şi pensie, şi salariu. Şi care ar trebui să lase locul celor mai tineri, susţin sindicaliştii. Aceştia vin şi cu alte soluţii, între care reducerea numărului de elevi la clase, crearea altor clase ca să diminueze efectul reducerilor de ore”, au spus reprezentanții Ministerului