Sărbătoare cu cruce roșie pe 8 noiembrie. Lucrurile care sunt interzise în ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

Dan Suta   
în Stiri mondene
06/11/2019, 15:56
Sărbătoare cu cruce roșie pe 8 noiembrie. Lucrurile care sunt interzise în ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil
Sărbătoare mare pe 8 noiembrie 2019. Sursa foto: adevărul.ro

Este sărbătoare cu cruce roșie pe 8 noiembrie în calendarul ortodox. Este ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, o zi marcată de o serie de tradiții și de obiceiuri. Această zi este extrem de importantă pentru creștinii din România, iar pe 8 noiembrie nu e bine să ne certăm cu cei din jur, să facem curățenie ori să spălăm haine sau să muncim.

Sărbătoare mare pe 8 noiembrie: Interdicții în ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

Se spune că toate treburile casnice trebuie lăsate la o parte în ziua de 8 noiembrie. Cine nu respectă asta și muncește în timpul slujbei de Sfinții Mihail și Gavriil va avea un sfârșit de viață chinuitor. Este bine ca în această zi să nu lenevim, pe de altă parte, adică să ne trezim la cântatul cocoșului și să nu ne culcăm târziu. Asta pentru că, potrivit legendelor, Arhanghelul Mihail are putere asupra astrelor, asupra Soarelui și a Lunii și rugăciunile adresate către acesta ne ajută să fim mai odihniți, să nu pierdem nopțile păcătuind.

Finii care nu au dus colaci nașilor în sâmbăta dinaintea sărbătorii o pot face în ajunul acesteia, adică pe 7 noiembrie. În această zi e bine să îi ajutăm pe cei din jur, să le fim aproape, să îi ascultăm, să fim mai blânzi și mai împăciuitori cu cei din jur.

În ziua de 8 noiembrie se amestecă berbecii cu oile ca să se împerecheze. Ciobanii pregătesc o turtă specială pe care trebuie să o arunce asupra oilor, iar dacă turta respectivă va cădea cu fața în sus înseamnă că fermierii vor avea un an bun, iar mioarele ciobanilor vor fi fertile. Dacă turta cade cu fața în jos, atunci va fi un an dificil pentru ciobani.

Rugăciunea către Sfinții Mihail și Gavriil

Iată și rugăciunea care se spune pe 8 noiembrie către cei doi arhangheli: „Dumnezeule Atotputernic, trimite-Ți Arhanghelul Tău, Mihail, spre ajutorul robului Tău (se rostește nu), să-l scoată din mâna vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi! O, mare Arhanghel Mihail revarsă mir bun asupra robului lui Dumnezeu, (se rostește numele celui care se roagă). Arhanghele Mihail, căpetenia cetelor îngereşti, voievod al puterilor cereşti, al heruvimilor, al serafimilor şi al tuturor îngerilor, fii mie păzitor, ajutătorla nevoie, în singurătate, la drum și pretutindeni. Izbăveşte-mă, mare Arhanghel, de toate înşelăciunile viclene ale diavolului şi auzi-mă pe mine, păcătosul (se rostește numele celui care se roagă), care mă rog ţie şi chem numele tău cel sfânt. Grăbeşte-te spre ajutorul meu şi auzi rugăciunea mea! Pe toţi cei ce-mi stau împotrivă biruieşte-i cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, cu rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, cu ale sfinţilor îngeri şi cu ale Sfinţilor Apostoli”.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×