Sacrificiul Live Online pe Antena 1, sezonul 1, episodul 18

Alexa Serdan   
în Stiri mondene
07/11/2019, 19:00
Sacrificiul Live Online pe Antena 1, sezonul 1, episodul 18
Un nou episod din Sacrificiul se va difuza în seara acesta pe Antena 1 de la ora 20:00. Sursa foto: pikdo.net

Serialul ”Sacrificiul” continuă în seara aceasta cu un nou episod numai pe Antena 1. Fanii vor putea viziona începând cu ora 20:00 răsturnările de situație în care sunt implicate cele trei familii care provin din medii diferite. Trei dintre persoanaje serialului vor afla un secret dureros care a stat ascuns ani buni. 

Serialul ”Sacrificiul” online pe Antena 1 de la ora 20:00

În cel mai nou episod al serialului ”Sacrificiul” care se va difuza în seara acesta echipa de producție a ajuns într-un loc cu o istorie foarte încărcată: închisoarea din Pitești. Aici în perioada comunistă au fost ”reeducați” zeci de studenți la sfârşitul anilor ’40. Aceștia au fost obligați să devină din victime torționari.

Eva, Elena și Victoria află un secret care le leagă încă de la naștere, sunt surori acesta fiind și motivul pentru care au ajuns la Pitești. Cele trei femei trec prin clipe dramatice și emoționate în căutarea adevărului despre părinții care le-au dat viață. În urmă cu 55 de ani destinul le-a despărțit drumurile după ce comunismul le-a călcat în picioare soarta. Părinții le-au fost uciși, iar cele trei surori au suferit enorm.

Ce spun actorii din serial despre filmările din închisoarea de la Pitești

„Serialul Sacrificiul mi-a dat șansa să filmez într-un loc cumplit, care poartă în el, în ziduri, sacrificiul celor care s-au opus regimului comunist. Acolo ai încă senzația că auzi gemetele și rugăciunile acelor eroi fără vină!”, a declarat Ana Ciotea, actrița care joacă rolul Elenei Popescu în serialul de la Antena 1.

Și Maia Morgenstein și Adriana Trandafir au fost emoționate în ziua în care au filmat episodul care se va difuza pe micile ecrane în această seară. „Este o invitație politicoasă la a gândi, la a reflecta, și din punctul meu de vedere, la reconciliere. Nu e deloc în spirit revanșard. Nu este o zgândărire a unor răni, a unor suferințe, într-un scop revanșard, nu stârnim ură, dimpotrivă, luciditate, înțelepciune, reconciliere, concordanță” , a spus actrița Maia Morgenstein.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×